Către: Comisia pentru învățământ, tineret și sport din Senatul României Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senatul României Comisia pentru…
Contextul pandemic a pus deja părinții în situația de a răspunde la întrebările copiilor legate de coronavirus și de consecințele acestuia pentru fiecare dintre noi.…
Într-o familie cu dizabilitate, unul sau mai mulți membri au nevoi speciale. Acest lucru poate însemna că timpul se mișcă diferit pentru ei, influențându-le astfel…
Ministerul Educației a anunțat intenția de a schimba structura anului școlar prin revenirea la trimestre. Asociația S.U.P.R.A. se alătură demersului Federației Părinților și Aparținătorilor Legali…
În ultimul timp a crescut preocuparea societății pentru starea de bine, iar unul dintre subiectele importante ale acestei teme de gândire este: cum ne fac…
Până la o anumită vârstă, jocul este pentru copii limbajul universal prin care pot sa să comunice, să se exprime și să creeze conexiuni cu…
Învățarea literelor și citirea cuvintelor poate fi una dintre cele mai interesante și complexe etape în creșterea unui copil. Bazele unui vocabular îl ajută să…
Ne aflăm astăzi în fața unei oportunități extrem de importante pentru țara noastră: aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), organizație interguvernamentală care…
Câți dintre noi știm care sunt drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale? Câți dintre noi am parcurs sau am înțeles pe deplin aceste directive legislative?Pentru…
Deși România se confruntă cu creșterea alarmantă a numărului de copii cu suprapondere și obezitate, legea privind accesul tuturor copiilor pe terenurile de sport în…