Meniu Închide

Cum ajuți o familie cu dizabilitate

Cum ajutăm familia cu dizabilități

Într-o familie cu dizabilitate, unul sau mai mulți membri au nevoi speciale. Acest lucru poate însemna că timpul se mișcă diferit pentru ei, influențându-le astfel viața de zi cu zi. Dacă deja am discutat despre cum ne comportăm cu o persoană cu dizabilitate, în acest articol propunem câteva idei despre cum putem ajuta familia în care apare această situație. 

Empatie, nu milă!

Tratăm situațiile cu empatie, nu cu milă. Empatia se simte de pe o poziție egală, ne alăturăm persoanei aflate într-o situație dificilă. Mila este condescendentă, e ca și cum am privi situația de sus, de la adăpostul situației noastre bune, ceea ce nu poate decât să întristeze sau să enerveze suplimentar persoana care simte că este tratată așa. Prin sentimente de compătimire exprimate astfel nu facem altceva decât să ne raportăm cu superioritate la relația cu ceilalți. Precum a spus Voltaire: „E bine să te înduioșezi de nenorocirea prietenilor tăi, dar mai bine este să le vii în ajutor”.

Ascultăm

În primul rând, ascultăm. Ascultând, putem afla cu ce se confruntă familia în momentul actual și care sunt nevoile acesteia, și, dacă ascultăm cu atenție, vom afla în mod sigur modul exact în care putem ajuta. Astfel, putem oferi ajutorul necesar fără a încălca limitele personale.

Spre exemplu, dacă un părinte al unui copil cu dizabilitate se va plânge că nu mai are timp nici să gătească sau că are casa plină de praf, este clar că are nevoie de ajutor la curățenie sau de mâncare gătită. Putem fie să ne oferim să ajutăm, fie să comandăm mâncare gătită pe adresa familiei în cauză, să plătim comanda și să ne asigurăm că este cineva acasă în ziua livrării. Dacă părintele cu care suntem prieteni se plânge că și-a neglijat relația din lipsă de timp, ne putem oferi să stăm câteva ore cu copilul. Trebuie doar să ascultăm activ și să ne gândim ce ar putea ajuta cu adevărat familia respectivă. Atenție! Sfaturile de genul: „angajați-vă o menajeră” sau „găsiți pe cineva să stea cu copilul”, care, practic, indică familiei ceva de făcut în plus față de ceea ce face deja, sunt enervante și inutile, după cum vom vedea mai jos.

Nu dăm sfaturi nesolicitate

Încercăm pe cât posibil să evităm sfaturile nesolicitate precum  „dar ai încercat și… ” sau „de ce nu încerci și…”. Deși din partea noastră ele pornesc în urma unei intenții pozitive (chiar vrem să ajutăm), pot să consterneze, să enerveze sau să întristeze persoana căreia îi sunt adresate, pentru că aceasta, putem fi siguri, a încercat deja tot ceea ce se putea încerca. O astfel de atitudine nu face decât să-l facă pe celălalt să se simtă neînțeles și singur, mai ales că, adesea, motivul real pentru care părinții copiilor cu dizabilitate vorbesc despre situația lor nu este pentru a găsi soluții miraculoase în câteva minute de conversație, ci nevoia să fie ascultați, auziți și înțeleși. În plus, părinții copiilor cu dizabilitate devin cu adevărat experți în problema medicală a acestora; cum să ne imaginăm că putem noi găsi, în cinci minute de când am aflat de problemă, Soluția Salvatoare? Prin urmare, menționăm că suntem bucuroși să îi ajutăm cu un sfat oricând este nevoie, iar apoi așteptăm momentul în care acesta ni se va cere și, dacă momentul nu vine, nu oferim niciun sfat. În schimb, cel mai bine este să oferim un umăr sau să deschidem, pur și simplu, brațele, pentru că valoarea unei îmbrățișări este enormă pentru o persoană aflată într-o situație dificilă de viață.

Suntem prezenți

Familiile unde a apărut dizabilitatea au nevoie de prieteni care să îi asculte și să le fie aproape. Uneori, tot ce trebuie să facem este să fim prezenți și să oferim o vorbă bună și caldă prin care să înțeleagă că nu sunt singuri.

Întrebăm direct

Salvăm din timpul nostru, cât și al lor, dacă întrebăm direct cu ce putem să ajutăm. Putem expune opțiunile și disponibilitatea, precum „Pot să stau eu cu copilul până pleci tu…” sau „Pot să îți cumpăr și ție de la piață, că oricum mă duc..”. Comunicarea directă este cea mai eficientă atunci când suntem sinceri și nu ne angajăm în promisiuni pe care nu le putem duce la capăt și nu oferim ajutor pe care, de fapt, nu am vrea să-l dăm (pentru că ne e peste mână, ne complică, ne incomodează). 

Încurajăm interacțiunea între copii

Pentru un copil cu dizabilitate nevoia de socializare este foarte mare. Pe cât posibil, lăsăm copilul tipic să petreacă timp și să se joace cu copilul cu dizabilități și ne educăm copiii să fie empatici și atenți la nevoile copiilor cu dizabilitate pe care îi întâlnesc (la școală, în parc, în vizite). Încurajăm copiii mai mari să se implice în activități de voluntariat prin care să asiste un copil cu dizabilitate, să îi scrie, să îl sune pentru o scurtă conversație simplă – toate acestea contează, dau speranță într-un viitor mai bun și pot schimba cu adevărat viața unui copil cu dizabilitate și a familiei acestuia.

Articol de Georgiana Fîrdea, Alina Voinea