Ce înseamnă CES? Care sunt semnele?

CES este acronimul pentru „cerințe educaționale speciale„, expresie care încadrează copiii, începând cu primul lor an în sistemul de educație (de la grupa mică de grădiniță), într-o categorie aparte, aceea a copiilor care au nevoie de sprijin diferit față de restul colegilor pentru a învăța. „CES” este o expresie-umbrelă, care acoperă întreaga varietate de situații în care un copil întâmpină dificultăți de învățare, de la dizabilitate fizică sau cognitivă la tulburări de personalitate și comportament.

În multe cazuri este evidentă nevoia de adaptare a mediului educațional – este evident că un copil nevăzător va avea nevoie de sprijin pentru a putea citi, spre exemplu prin facilitarea accesului acestuia la materiale educaționale audio sau tipărite special în Braille, însă în foarte multe cazuri nevoia este discretă, iar educatorii și părinții o detectează mai târziu, adesea abia pe parcursul școlii primare. Semnele sunt însă prezente și recomandăm evaluarea în acest sens pentru fiecare copil care manifestă oricare dintre problemele de mai jos:

• Copilul amestecă în exprimare cuvintele și frazarea este adesea greu de înțeles pentru persoanele care nu sunt în mediul lor apropiat (părinții îl înțeleg, dar alte persoane nu, sau îl înțeleg cu dificultate);
• Părinții sesizează adesea că „gândește prea repede pentru ce vrea să spună” sau că gândește prea încet;
• Copilul uită ce are de făcut sau nu poate urma mai multe instrucțiuni în serie, dacă au fost date toate odată, și le execută parțial (de exemplu: „du-te la baie și spală-te pe dinți și adu-mi pe urmă puțin suc în cana mea roz”);
• Copilul se enervează adesea când „nu-i iese” ceva sau se ferește să încerce lucruri noi pentru că se teme că nu va reuși;
• Cunoaște informații, dar nu face legături între ele, sau face legături puține, numai între anumite informații (exemplu: deși știe că apa îngheață când e frig afară, nu poate trage concluzia că afară este frig dacă vede țurțuri);
• Copilul nu poate povesti ceva ce i s-a întâmplat sau nu poate localiza o amintire în timp (de exemplu, spune: „ieri am fost la bunica”, deși a fost acum o lună);
• Copilul folosește stereotipii în exprimare, repetă aceleași fraze sau inițiază dialoguri stereotipe în situații obișnuite de viață, ca și cum ar repeta un scenariu (exemplu: de fiecare dată când vede un obiect, spune același lucru despre acel obiect);
• Copilul fie apasă, fie nu pune suficientă presiune pe creion când colorează cu precizie sau când începe să scrie semne pregrafice, ține creionul prea de sus sau prea de jos sau în pumn;
• Copilul este în general neîndemânatic (scapă lucruri din mână sau le apucă cu greutate, după mai multe încercări) sau este neatent, deconectat, nu se mișcă adecvat în mediu (se lovește de obiecte când trece pe lângă ele, nu este conștient că pe stradă trec mașini)
• Copilul face greu sau nu face legătura dintre litere și sunete, astfel încât nu poate trece la alcătuirea de silabe și are dificultăți în a învăta să citească, încurcă între ele literele care seamănă (exemple: m și n sau b, d și p), ghicește cuvintele, nu le citește, se descurcă mai bine cu cuvintele scurte, a cărei formă o deprinde (nu citește cuvântul punând cap la cap literele care îl compun, ci îl recunoaște după forma integrală și lungime);
• Are dificultăți în a asocia un semn cu o operațiune matematică (primele dificultăți apar la semnele: >, <, =, +, -);

Lista nu este exhaustivă și pot exista și alte semne pe care părinții și cadrele didactice le observă. În orice caz, atunci când sunt observate unele dintre aceste semne, evaluarea este necesară și se face la cabinetul specialistului (psiholog, logoped, neurolog, psihiatru, oftalmolog – în funcție de semnul observat) și nu trebuie amânată!

De asemenea, recomandăm părinților care simt că ceva este în neregulă să își asculte instinctele și să caute un diagnostic și sprijin pentru copil cât de devreme posibil. Intervenția timpurie este cel mai important demers pentru a ajuta copilul să progreseze.