Există diverse feluri în care categorisim alimentele, astfel încât să dobândim din mâncare energia necesară pe durata întregii zile. Nu este un singur aliment care să ofere organismului tot ce are nevoie pentru a funcționa corespunzător. De aceea, doar printr-o dietă echilibrată și variată asigurăm obținerea tuturor nutrienților și vitaminelor.
Macronutrienți
Macronutrienții, după cum le spune și numele, este indicat să fie consumați în număr cât mai mare.
Fiecare aliment are o combinație de nutrienți, dar se încadrează într-o categorie în funcție de proporțiile cele mai mari pe care le conține. De exemplu, mărul care conține 95% carbohidrați, 2% proteine și 3% grăsimi va fi încadrat la categoria carbohidrați.
-
Carbohidrați
Carbohidrații reprezintă cea mai mare sursă de energie atât pentru corp, cât și pentru creier. Ei stimulează digestia și ajută la menținerea musculaturii. La nivel celular, carbohidrații sunt formați din lanțuri de glucoză și amidon.
Exemple de alimente bogate în carbohidrați:
- Cartofi
- Fasole
- Linte
- Cereale integrale
- Mere
- Banane
-
Proteine
O singură proteină este alcătuită din 20 de aminoacizi diverși. Proteinele au un rol semnificativ în dezvoltarea organismului și refacerea țesuturilor, de aceea este important de inclus în alimentație în special la copiii în creștere. Ele sprijină crearea anticorpilor, care luptă cu infecțiile și virusurile. Sunt benefice pentru întărirea sistemului imunitar.
Exemple de alimente bogate în proteine:
- Pește
- Carne
- Ouă
- Lactate
- Soia
-
Grăsimi
Grăsimile sunt importante pentru dezvoltarea creierului, la producția de hormoni și la absorbția vitaminelor în organism. Ele sunt compuse din glicerină și acizi grași. Consumate cu moderație, ajută la o bună memorie și sănătate psihică.
Exemple de alimente bogate în grăsimi:
- Avocado
- Ulei de măsline
- Nuci
Grupe alimentare
Conform Organizației Mondiale a Sănătății există 5 grupe alimentare, necesare pentru o bună funcționare a organismului. Consumul lor ar trebui organizat în funcție de piramida alimentelor actualizată. Cât mai multe produse de la baza piramidei, iar pe măsură ce se urcă, se va diminua atât cantitatea, cât și frecvența cu care se consumă.
- Fructe și legume
- Pâine, cereale și paste făinoase
- Lactate
- Carne și pește
- Uleiuri și condimente
Este important să cunoaștem diverse feluri în care categorisim alimentele, pentru a ne crea o dietă echilibrată și variată care să ne asigure bunăstarea și sănătatea.
Pingback:Grăsimile în alimentație - Asociația Supra