Pentru un copil cu cerințe educaționale speciale, o zi de școală poate însemna un efort mult mai mare decât pare din exterior. Participă la aceleași ore, adesea primește aceleași teme și este evaluat în același mod în care sunt evaluați și ceilalți copii. Ca și restul clasei, copilul cu CES stă în bancă ore la rând, iar pauzele sunt, oricum, mult prea scurte pentru toți. Activitățile la care participă sunt cele obișnuite, dar pentru copilul cu CES acestea pot să însemne un consum foarte mare de energie. El trebuie să facă eforturi suplimentare pentru a înțelege instrucțiunile, pentru a-și menține atenția, pentru a filtra zgomotele din clasă, pentru a suporta statul prelungit într-o anumită poziție, pentru a-și coordona mișcările, pentru a face față schimbărilor, pentru a-și controla impulsurile, pentru a procesa informații într-un ritm care poate fi diferit sau pentru a face față interacțiunilor sociale.
În România, materia școlară este adesea stufoasă, ritmul este alert (știm cu toții bancul: „Ce spune profesoara de matematică în prima zi de școală? Suntem în urmă cu materia!”), iar cerințele academice se adună de la o zi la alta. Pentru un copil cu CES, adaptarea sau, dimpotrivă, lipsa adaptării mediului educațional poate însemna fie că reușește să participe și să își atingă potențialul, fie că ajunge acasă complet epuizat, iritabil și incapabil să mai facă față altor cerințe (și, din păcate, acesta din urmă este cazul cel mai frecvent).
Primul pas: obțineți certificatul de orientare școlară!
Unii părinți ezită să-l facă, pentru că se tem de stigmatul pe care l-ar putea reprezenta pentru parcursul școlar al copilului, dar vă spunem un adevăr: faptul că a avut CES recunoscute în mod oficial de CJRAE sau CMBRAE nu se transmite într-un dosar odată cu înaintarea copilului în sistemul de învățământ. În plus, certificatele se emit pe ciclu de învățământ (primar, gimnazial, liceal) și, în anumite situații, anual sau o dată la doi ani, și nu este obligatorie refacerea acestuia odată ce a expirat. Așadar, nu ezitați! Certificatul de orientare școlară se obține cu mult efort, dar poate ajuta copilul cu adevărat la școală!
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poate face părintele este să se asigure că evaluarea și orientarea școlară reflectă cât mai bine nevoile reale ale copilului. Certificatul de orientare școlară și profesională nu este un simplu document administrativ care se depune la dosarul școlii, pentru că recomandările formulate în cadrul orientării stau la baza modului în care copilul ar trebui sprijinit în procesul educațional.
Legislația actuală prevede un sistem de sprijin pe patru niveluri pentru copiii cu CES, iar la nivelurile de sprijin sunt prevăzute măsuri precum flexibilizarea predării, accesul la instrumente compensatorii sau de dispensare și utilizarea tehnologiilor asistive, adaptări curriculare, suport educațional individualizat sau în grupuri mici și intervenții specializate, în funcție de nevoile copilului.
Pentru anumite situații sunt prevăzute și spații dedicate pentru activitățile de sprijin.
De aceea, părintele ar trebui să discute foarte concret cu specialiștii care realizează evaluarea despre ceea ce îi este realmente necesar copilului la școală, inclusiv despre felul în care acesta lucrează, timpul de care are nevoie pentru a finaliza o sarcină, dificultățile de scriere sau citire, nevoia de tehnologie asistivă, modul în care poate fi evaluat, necesitatea unor pauze suplimentare, dificultățile de atenție, problemele senzoriale sau nevoia de a avea acces la un spațiu în care să se poată retrage temporar atunci când nivelul de stimulare devine prea mare.
Adaptările trebuie gândite în funcție de copil, personalizat. Un elev poate avea nevoie de mai mult timp pentru a termina o lucrare, altul poate avea nevoie de calculator pentru anumite sarcini, altul poate lucra mai bine atunci când primește instrucțiunile pe pași, iar un copil cu dificultăți de reglare senzorială poate avea nevoie de posibilitatea de a ieși pentru câteva minute dintr-un mediu care a devenit copleșitor. În cazul în care aceste nevoi sunt identificate și recomandate în cadrul evaluării, ele trebuie să ajungă în practica școlară, nu să rămână doar consemnate într-un document.
Certificatul ajunge la școală, iar de aici începe colaborarea
Obținerea certificatului reprezintă un pas important, însă viața de zi cu zi a copilului se desfășoară în clasă, pe holuri, în pauze, la evaluări, în relația cu profesorii și colegii, iar de aceea este esențial ca recomandările să fie cunoscute de oamenii care lucrează efectiv cu el.
Părintele poate solicita o discuție cu învățătorul sau dirigintele, cu profesorul de sprijin, cu consilierul școlar și, atunci când este necesar, cu conducerea școlii, pentru a explica foarte concret cum arată copilul în situațiile în care îi este bine și cum arată atunci când începe să fie copleșit. CJRAE/CMBRAE au printre responsabilități serviciile de sprijin psihopedagogic pentru elevii cu CES integrați în învățământul de masă, precum și servicii de consiliere și formare pentru cadrele didactice, astfel încât părintele poate solicita sprijinul acestor structuri atunci când este nevoie de clarificări sau de organizarea intervenției educaționale.
Este foarte util ca discuția să coboare de la formulările generale din documente la situații concrete, pe care profesorul le poate recunoaște imediat. Dacă elevul începe să se legene atunci când este suprasolicitat, dacă își acoperă urechile când în clasă este zgomot, dacă devine agitat înainte de o schimbare de activitate, dacă are nevoie de câteva minute într-un spațiu mai liniștit sau dacă răspunde mai bine atunci când primește o singură instrucțiune odată, aceste informații pot fi mult mai utile pentru cadrul didactic decât o descriere generală a diagnosticului, așadar vă recomandăm să pregătiți un document scris despre copil (găsiți un model aici).
În același timp, profesorul are nevoie să știe și ce poate face concret pentru a-l ajuta pe copil să se regleze. Pentru unii copii poate funcționa o pauză scurtă într-un loc liniștit, pentru alții o activitate de mișcare, un obiect familiar, o explicație vizuală sau reducerea temporară a stimulilor, iar aceste strategii ar trebui stabilite împreună cu părintele și, după caz, cu specialiștii care cunosc copilul.
Un spațiu sigur poate preveni o criză
Un copil care ajunge la limita capacității sale de autoreglare are nevoie de o soluție stabilită dinainte, pentru că în momentul în care este deja copleșit îi va fi mult mai greu să explice ce îl deranjează sau să aleagă singur o strategie de calmare.
În funcție de particularitățile copilului și de posibilitățile școlii, poate fi util să existe un spațiu liniștit în care acesta să poată merge pentru câteva minute atunci când stimularea devine prea intensă. Poate fi o cameră-resursă, un spațiu dedicat activităților de sprijin sau un alt loc stabilit de echipa școlii, iar legea prevede explicit existența unor astfel de spații dedicate în cadrul anumitor niveluri de sprijin.
Important este ca retragerea să fie privită ca o strategie de reglare și recuperare, cu reguli clare stabilite în prealabil, astfel încât copilul să nu ajungă să folosească plecarea din clasă ca singura modalitate prin care poate scăpa de orice sarcină dificilă, iar adulții să poată diferenția între o nevoie reală de reducere a stimulării și evitarea unei activități care poate fi realizată cu sprijin.
Oboseala de după școală
Una dintre cele mai frecvente greșeli este să evaluăm oboseala copilului numai prin cantitatea de efort fizic pe care a făcut-o. Un copil poate să stea șase ore în bancă și să ajungă acasă mai obosit decât un adult după o zi întreagă de muncă, pentru că energia consumată de concentrare, control comportamental, procesare senzorială și adaptare socială nu este vizibilă.
În cazul unui copil cu ADHD, de exemplu, menținerea corpului într-o poziție statică și a atenției asupra unei activități timp îndelungat poate fi deosebit de dificilă. Mișcarea controlată poate face parte din modul în care copilul își reglează nivelul de activare, iar cercetările asupra pauzelor active în timpul programului școlar indică beneficii posibile pentru comportamentul din clasă și, în unele studii, pentru atenție și funcțiile executive, deși rezultatele nu sunt uniforme și nu există o singură formulă potrivită pentru toți copiii.
Asta poate însemna că un copil are nevoie să se ridice pentru câteva momente, să ducă ceva la catedră, să facă o activitate scurtă de mișcare sau să primească o pauză controlată în timpul unei perioade mai lungi de lucru, atunci când acest lucru face parte din strategia stabilită pentru el. În pauzele obișnuite, este important să aibă și posibilitatea de a se mișca, de a alerga, de a se juca și de a-și consuma energia într-un mod potrivit vârstei și particularităților sale.
Pentru copilul cu ADHD, mișcarea nu trebuie privită automat ca un comportament perturbator. În anumite situații, ea poate fi una dintre condițiile care îi permit să revină la activitate și să poată participa mai bine la ceea ce se întâmplă în clasă.
După școală, copilul poate deveni iritabil, nervos, agitat
Un alt lucru important pe care părintele trebuie să îl înțeleagă este că elevul care a stat relativ liniștit la școală poate ajunge acasă agitat, iritabil, plângăcios, impulsiv sau complet lipsit de disponibilitate pentru teme.
Uneori, copilul și-a consumat aproape toate resursele încercând să se adapteze mediului școlar, iar acasă, unde se simte în siguranță, controlul comportamental poate deveni mult mai dificil. Pentru părinte, acest lucru poate fi foarte greu de dus după propria zi de muncă, mai ales atunci când peste oboseala copilului se adaugă teme, cerințe, cină, baie și pregătirea pentru ziua următoare.
De aceea, este util ca familia să își construiască din timp o perioadă de tranziție între școală și restul zilei. Copilul poate avea nevoie de mâncare, apă, liniște, mișcare, timp singur, o activitate preferată sau pur și simplu de câteva zeci de minute în care să nu i se mai ceară nimic dificil. Temele pot fi mai ușor de abordat după ce copilul și-a recuperat o parte din resurse, iar uneori cantitatea și momentul temelor trebuie discutate cu cadrul didactic atunci când acestea depășesc ceea ce copilul poate susține după o zi școlară foarte solicitantă.
Aici părintele are nevoie și de propriul plan de reglare, pentru că un copil epuizat și un adult epuizat se pot alimenta reciproc într-un cerc foarte greu de întrerupt. Dacă părintele știe că după școală apar frecvent crize, agitație sau opoziție, poate pregăti dinainte câteva variante de liniștire și poate evita să transforme primele minute de după întoarcerea acasă într-o succesiune de întrebări, reproșuri și cerințe.
Temele trebuie privite în contextul întregii zile
Pentru un copil cu CES, tema este o sarcină dificil de rezolvat după ore de școală, după zgomot, concentrare, interacțiuni, schimbări de activitate, stat în bancă, evaluări, efort de scriere și toate celelalte lucruri care au avut loc în acea zi.
De aceea, atunci când copilul are dificultăți repetate cu temele, merită analizat întregul traseu al zilei. Poate fi nevoie de o cantitate mai mică de exerciții, de împărțirea sarcinii în etape, de mai multe pauze, de o altă modalitate de prezentare sau de adaptarea cerințelor la nivelul copilului. Există și prevederi privind raționalizarea temelor pentru acasă, iar Ministerul Educației a stabilit încă din 2016 că timpul necesar temelor trebuie raportat la timpul total de pregătire al elevului.
În cazul copiilor cu CES, discuția despre teme are sens mai ales atunci când este purtată în raport cu nevoile individuale ale copilului și cu recomandările specialiștilor, pentru că aceeași cantitate de exerciții poate reprezenta o sarcină rezonabilă pentru un elev și un efort disproporționat pentru altul.
Părintele trebuie să urmărească și ceea ce se întâmplă după câteva săptămâni
Primele zile de școală pot fi foarte diferite de perioada care urmează, iar uneori dificultățile apar abia după ce noutatea dispare și copilul începe să resimtă acumularea de oboseală. De aceea, este util ca părintele să păstreze legătura cu școala și să urmărească împreună cu cadrele didactice câteva lucruri simple: cum participă elevul la ore, când apar momentele de suprasolicitare, ce activități îi sunt mai greu de dus până la capăt, ce îl ajută să se regleze și cum arată comportamentul lui după școală.
O întâlnire de reevaluare după primele săptămâni poate fi foarte valoroasă, pentru că planul construit înainte de începerea anului este o ipoteză bazată pe informațiile disponibile atunci, iar experiența reală din clasă poate arăta că anumite adaptări trebuie modificate. Legislația prevede deja servicii de evaluare, orientare și reorientare, precum și sprijin psihopedagogic pentru elevii cu CES integrați în învățământul de masă, ceea ce face ca această colaborare între familie, școală și specialiști să fie o componentă firească a parcursului educațional.
Copilul nu trebuie să ducă singur greutatea adaptării la școală
Pentru un copil cu CES, școala poate fi un mediu foarte solicitant, iar obiectivul familiei și al școlii ar trebui să fie construirea unor condiții în care acesta să poată învăța fără ca fiecare zi să îl ducă la limita resurselor sale.
Părintele are un rol important în acest proces, de la obținerea unui certificat de orientare care descrie cât mai clar nevoile copilului și până la discuțiile concrete cu profesorii, stabilirea modalităților de sprijin, organizarea unor soluții pentru momentele de suprasolicitare și urmărirea felului în care copilul se adaptează pe parcursul anului. Nu vă fie teamă să cereți școlii să acționeze în interesul copilului și pentru binele lui!
În același timp, este important ca familia să privească acasă comportamentul copilului prin prisma întregii zile pe care acesta a avut-o. Agitația de după școală, refuzul temelor, plânsul, iritabilitatea sau nevoia de a se retrage pot fi semnale că resursele copilului s-au consumat, iar răspunsul adultului poate începe prin reducerea solicitărilor și refacerea echilibrului.
Atunci când copilul primește sprijinul de care are nevoie la școală, când profesorii cunosc particularitățile lui, când există un loc și o strategie pentru momentele de copleșire, când mișcarea și pauzele sunt folosite inteligent, iar acasă există timp pentru recuperare, școala poate deveni mai ușor de parcurs. Pentru un copil care depune deja un efort considerabil pentru a funcționa într-un mediu construit în principal pentru nevoile copiilor tipici, fiecare adaptare bine aleasă poate însemna energie păstrată pentru lucrurile care contează cu adevărat: învățare, relații, dezvoltare și sentimentul că poate reuși.