În primele săptămâni de școală, părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale pot avea impresia că trebuie să țină minte o cantitate enormă de informații: când a apărut o criză, ce s-a întâmplat înainte, ce materie a fost în ziua respectivă, dacă a mâncat, cât a dormit, cine a fost prezent, ce a spus copilul după ce a ajuns acasă și ce anume l-a ajutat să se liniștească. După câteva zile, toate aceste detalii încep să se amestece, iar discuția cu școala ajunge uneori la formulări generale precum „în ultima vreme este foarte agitat” sau „pare că nu îi place școala”. Un jurnal simplu al momentelor dificile poate transforma aceste impresii în informații concrete, care pot ajuta familia și școala să identifice tipare și să înțeleagă mai bine ce se întâmplă cu copilul.
Ce este, de fapt, acest jurnal
Jurnalul nu trebuie să fie un document complicat și nici nu presupune ca părintele să noteze fiecare minut al zilei. Este suficient să existe un tabel în care să fie consemnat, timp de câteva săptămâni, ce s-a întâmplat înaintea unui episod dificil, cum s-a manifestat copilul și ce a urmat după aceea. Ideea centrală este să urmărim contextul, pentru că un comportament are aproape întotdeauna un context în care apare.
Este util să notăm data și ora, activitatea sau situația în care a apărut dificultatea, ce se întâmplase imediat înainte, comportamentul observat, durata aproximativă, ce a făcut adultul și cum s-a încheiat episodul. Putem adăuga și câteva informații care ar putea avea legătură cu starea copilului în ziua respectivă, precum numărul de ore de somn, dacă a mâncat suficient, dacă a avut o zi neobișnuit de solicitantă sau dacă au existat schimbări în program.
Un asemenea jurnal poate arăta, de exemplu, că refuzul de a face teme apare în special după zilele în care copilul are anumite activități, că episoadele de plâns apar după zilele în care pauzele au fost foarte zgomotoase sau că iritabilitatea de seară este mult mai accentuată atunci când copilul nu a reușit să mănânce suficient la școală.
Cum arată un jurnal simplu
Tabelul poate fi ținut într-un caiet, într-un document pe telefon sau pe computer, în funcție de ceea ce este mai ușor pentru familie. Important este ca observațiile să fie cât mai concrete și să fie consemnate cât mai aproape de momentul în care s-a întâmplat situația.
| Data și ora | Ce s-a întâmplat înainte | Comportamentul observat | Durata / intensitatea | Ce a făcut adultul | Ce s-a întâmplat după |
|---|---|---|---|---|---|
| 8 septembrie, 16:30 | După ora de matematică; copilul a spus că nu a înțeles exercițiile | A refuzat temele, a plâns și a aruncat caietul | Aproximativ 20 min., intensitate mare | I s-a oferit o pauză și apoi exercițiul a fost împărțit în pași mici | S-a liniștit și a acceptat să rezolve primul exercițiu |
| 10 septembrie, 13:00 | Pauza de masă; copilul nu a terminat sandvișul din cauza zgomotului | A refuzat mâncarea acasă și a devenit foarte iritabil | Aproximativ 30 min., intensitate medie | I s-a oferit mâncarea preferată într-un spațiu liniștit | A mâncat și s-a liniștit treptat |
| 14 septembrie, 18:00 | Zi cu multe ore și schimbare de profesor | A țipat, s-a retras în cameră și nu a dorit să vorbească | Aproximativ 40 min., intensitate mare | A fost lăsat să stea singur câteva minute, apoi i s-a oferit activitatea preferată | A revenit treptat la o stare calmă |
Aceste exemple arată și de ce este important să descriem comportamentul propriu-zis, fără să îl etichetăm. „A fost obraznic”, „a făcut scandal” sau „a fost leneș” oferă foarte puține informații despre ceea ce s-a întâmplat. „A aruncat caietul, a plâns și a refuzat să continue timp de 20 de minute” ne permite să analizăm situația și să căutăm posibile explicații.
Ce putem descoperi după câteva săptămâni
După două sau trei săptămâni, jurnalul poate fi recitit pentru a vedea dacă anumite situații se repetă. Poate apărea un tipar legat de anumite materii, anumite momente ale zilei, anumite persoane, schimbări de program, zgomot, activități de grup, evaluări sau tranziții între activități.
De asemenea, jurnalul poate scoate la iveală lucruri care se întâmplă în afara școlii și care influențează modul în care copilul gestionează ziua. Somnul insuficient, foamea, o perioadă cu multe programări medicale sau terapeutice, o schimbare în familie ori pur și simplu acumularea oboselii după mai multe zile de școală pot contribui la apariția comportamentelor dificile.
Este important ca aceste observații să fie privite ca puncte de plecare pentru discuție. Un tipar observat în jurnal nu reprezintă automat cauza comportamentului, iar identificarea unei coincidențe nu înseamnă că am găsit explicația. Rolul jurnalului este să ne ajute să punem întrebări mai bune și să colectăm informații care pot fi utile profesorilor și specialiștilor.
Cum discutăm cu profesorul
Atunci când părintele observă un tipar, discuția cu profesorul poate începe într-un mod foarte simplu și concret. În locul unei afirmații generale precum „copilului îi este foarte greu la școală”, poate fi prezentată observația acumulată în jurnal și poate fi cerut punctul de vedere al cadrului didactic.
O formulare potrivită ar putea fi:
„În ultimele două săptămâni am observat că acasă apar episoade de plâns și refuz după zilele în care are matematică. Am notat câteva situații pentru că încercăm să înțelegem ce îl suprasolicită. Ați observat ceva asemănător la școală, în timpul orei sau înainte de matematică? Există anumite exerciții, tipuri de sarcini sau momente ale lecției în care pare mai obosit sau mai anxios?”
O astfel de discuție îi permite profesorului să aducă informații pe care părintele nu le poate observa acasă și poate duce la o imagine mult mai completă asupra situației.
Discuția cu dirigintele și profesorul de sprijin
În cazul în care dificultățile apar în mai multe contexte, poate fi utilă o discuție mai amplă cu dirigintele și profesorul de sprijin, mai ales atunci când copilul beneficiază de servicii educaționale adaptate. Părintele poate prezenta câteva exemple relevante din jurnal și poate explica ce strategii au funcționat acasă.
De exemplu, discuția poate fi formulată astfel:
„Am observat în ultimele trei săptămâni că cele mai dificile zile sunt cele în care apar schimbări neanunțate de program și activități de grup. Când știm dinainte ce urmează și îi explicăm schimbarea, reacția este mult mai ușoară. Aș vrea să vedem dacă observați același lucru la școală și dacă putem folosi aceeași strategie și în clasă.”
Profesorul de sprijin poate contribui la identificarea unor adaptări care să fie aplicate în timpul orelor, iar dirigintele poate ajuta la coordonarea comunicării dintre diferitele cadre didactice care lucrează cu elevul.
Când este util psihologul școlar
Psihologul școlar poate deveni un partener important atunci când dificultățile emoționale sau comportamentale persistă, se intensifică ori afectează participarea copilului la școală. Jurnalul poate fi foarte util în această situație, deoarece oferă exemple concrete despre frecvența episoadelor, situațiile în care apar și strategiile care par să ajute.
Discuția poate porni de la o formulare precum:
„Am ținut acest jurnal timp de trei săptămâni pentru că am observat că dificultățile au devenit mai frecvente după începerea școlii. Am încercat să notez contextul, comportamentul și ce l-a ajutat să se liniștească. Aș vrea să analizăm împreună aceste observații și să vedem dacă există un tipar care ne poate ajuta să înțelegem ce îi este cel mai greu.”
Această abordare păstrează discuția centrată pe nevoile copilului și pe situațiile observabile, iar informațiile pot fi integrate, atunci când este necesar, cu datele oferite de cadrele didactice, familie și ceilalți specialiști implicați în sprijinirea copilului.
Jurnalul poate deveni un instrument de colaborare
Un jurnal al momentelor dificile nu este destinat găsirii unui „vinovat” pentru ceea ce se întâmplă la școală sau acasă și nici evaluării performanței profesorului ori a părintelui. Valoarea lui apare atunci când informațiile sunt folosite pentru a înțelege mai bine copilul, pentru a observa ce situații îi consumă resursele și pentru a identifica strategiile care îl ajută să se regleze.
Primele săptămâni de școală aduc numeroase schimbări, iar pentru copiii cu CES acestea pot genera dificultăți care nu sunt întotdeauna ușor de explicat. Câteva minute dedicate zilnic unor observații simple pot transforma „nu știm ce se întâmplă” într-o imagine mult mai clară asupra momentelor dificile, iar această imagine poate facilita comunicarea dintre familie, profesori, profesorul de sprijin și psihologul școlar. În cele din urmă, scopul jurnalului este să ne ajute să vedem copilul dincolo de comportamentul care ne îngrijorează și să înțelegem ce încearcă acel comportament să ne transmită.
