Meniu Închide

Ce spune biologia despre diete?

Teoria spune că trebuie să ții regim ca să slăbești iar odată ce ai ajuns la greutatea ideală, vei rămâne așa până la adânci bătrâneți. Însă realitatea este cu totul alta – organismul uman nu este un mecanism simplist, ci un sistem extraordinar de complex, în care ordinele sunt date de semnalele hormonale și neurologice, nu de voința limitată a minții conștiente. Cât despre efectele dietelor în timp – statistic vorbind, cei care slăbesc ținând dietă vor pune greutatea la loc în următorii 5 ani, urmând ca peste mai mulți ani să se îngrașe și mai mult. În plus, tendința spre obezitate se manifestă preponderent tocmai la cei care au obiceiul să țină regimuri, comparativ cu cei care nu au ținut niciodată, ceea ce este – pe puțin spus – contraintuitiv. Imaginea astfel conturată arată destul de clar că celor intrați în cercul vicios al slăbirii și reîngrășării nu le lipsește voința – doar aceștia reușesc să slăbească impresionant de multe kilograme în repetate rânduri, folosindu-și ambiția. Motivul adevărat pentru care ajung înapoi de unde au plecat este unul biologic: corpul are propriile sale motivații, pe care abia acum începem să le înțelegem, cu ajutorul medicinei.

Greutatea și „setările” genetice

În primul rând, trebuie menționat faptul că știința a descoperit că fiecare organism are anumiți parametri ficși privind greutatea ideală, care sunt determinați genetic și prin mediu, și care pot sau nu să coincidă cu viziunea despre frumusețe a societății. Însă un lucru este foarte clar – atunci când noi punem mai presus tendințele modei decât semnalele propriului nostru corp, intrăm într-un război cu creierul și cu sistemul hormonal, din care vom ieși întotdeauna învinși… și invariabil mai grași. În timp ce voința noastră este foarte ușor de epuizat, creierul nu are astfel de vulnerabilități – el va lucra neîncetat, pe o perioadă de ani întregi sau chiar decenii să ne readucă la greutatea la care supraviețuirea noastră era asigurată în caz de boală, foamete sau sarcini multiple. Iar regimul este perceput de către creier tocmai ca o perioadă de foamete. Mai mult decât atât, regimurile repetate îi confirmă organismului temerea că mediul în care trăiește nu îi oferă garanția zilei de mâine, motiv pentru care va fi predispus să rețină mai multe calorii în perioadele dintre regimuri, atunci când mâncarea e la discreție; mintea va deveni obsedată de mâncare iar hormonii vor urla de foame deși organismul este deja sătul. Așa se explică de ce  dietele nu funcționează decât pe termen scurt, în vreme ce, pe termen lung, duc la un exces de greutate și mai mare decât cel inițial.

Greutatea și hormonii de stres

Un alt motiv pentru care dietele îngrașă este faptul că orice regim de slăbire implică un stres aplicat organismului, iar corpul răspunde fabricând hormoni de stress, care la rândul lor duc la intensificarea senzației de foame și deci la îngrășare. Iar privarea de hrană în repetate rânduri dezechilibrează neurotransmițătorii, ceea ce face mâncarea mult mai satisfăcătoare în cadrul sistemului de recompensă al creierului. În ultimul rând, din punct de vedere psihologic, omul se obișnuiește să urmeze reguli abtracte, în loc să își urmeze în mod firesc impulsurile fiziologice și ajunge de-a lungul timpului să-și piardă conștientizarea propriilor nevoi și conexiunea dintre minte și corp.

Totuși, dacă reușim în cele din urmă să ne schimbăm părerea despre regimuri, ce alternativă mai sănătoasă am avea?

Răspunsul nu este de găsit în nicio carte de nutriție, nici la sală, nici în multitudinea produselor pentru slăbit – toate acestea sunt exact lucrurile de nedorit, care ne țin blocați în cercul vicios al reîngrășării. Adevărul din care nimeni nu se îmbogățește este unul cât se poate de simplu: cei care mănâncă atunci când le e foame și se opresc când sunt sătui nu se îngrașă. Dar pentru a ajunge înapoi în punctul în care să ne lăsăm ghidați de semnalele fizice ale corpului, trebuie mai întâi să ne dezvățăm de regimuri și să reînvățăm să trăim în armonie cu propriul nostru corp.

Articol scris de Clara

Referinta:

  • http://www.nytimes.com/2016/05/08/opinion/sunday/why-you-cant-lose-weight-on-a-diet.html?smid=tw-nytimes&smtyp=cur&_r=2