Se întâmplă exact așa, de fiecare dată: îți aduni toată energia, te hotărăști, tragi aer în piept și începi DIETA. Știi exact ce ai de făcut, nu e prima dată. Nu ai voie paste, cartofi, prăjituri, ciocolată. Nu ai voie nimic după ora 6 seara. Nu ai voie mai mult de un pumn de mâncare la o masă. Și tot așa. Prima zi trece greu, dar trece. A doua zi trece și ea. În a treia zi te vezi cu fetele, cu colegii, mergi la socri la masă, ieși la pădure – în fine, trăiești. (Iar asta se întâmplă pentru că este inevitabil să dai de toate lucrurile astea când ești la dietă și dai de ele nu pentru că ții cură de slăbire și Universul complotează împotriva ta, ci pentru că așa e normal să fie, asta e viața și faptul că tu slăbești – sau nu – te privește, de fapt, doar pe tine).
Și se produce inevitabilul. În apropierea sau chiar în fața ta apare unul dintre alimentele interzise de dieta pe care ai ales-o, și ți-e atât de poftă, încât nu te poți gândi la altceva.
Ce faci când ți-e poftă să mănânci un aliment interzis de cura ta de slăbire?
Ai două posibilități (sau scenarii):
- faci un efort de voință care te epuizează (și care te împiedică să relaționezi normal cu cei din jur și nu te lasă nici să procesezi altă informație cu suficientă atenție) sau
- cedezi ispitei și mănânci alimentul respectiv (și, de obicei, cu cât te-ai abținut mai mult, cu atât mai mult vei consuma).
Urmarea, în primul caz, e că nu te mai poți bucura de nimic. Orice ocazie socială implică mâncare și gustări, sucuri și alcool. Iar dacă tu nu ai voie nimic din toate astea, te simți nedreptățit/ă și e normal să apară și frustrarea. Nimeni nu merită să trăiască astfel câteva luni, cât durează o dietă atunci când obiectivele sunt serioase (de la 5 kilograme în sus).
În al doilea caz, apare sentimentul copleșitor de vină – vei crede că nu ești în stare de nimic, că nu ai voință, că ești condamnat/ă să rămâi gras/ă pentru totdeauna și, firesc, îți va scădea drastic stima de sine. Nimeni nu merită să creadă despre sine lucruri atât de dureroase și atât de neadevărate!
„Procesarea ironică”
Pentru că nu-ți lipsește voința, nicidecum. Nu e asta problema, ci un fenomen psihologic normal, identificat acum multă vreme, încă din 1987, de Daniel Wegner (socio-psiholog).
Iar mecanismul este următorul: cu cât încerci mai mult să nu te gândești la ceva anume, cu atât te vei gândi mai mult la acel ceva. Ironic.
Ce este de făcut ca totuși să slăbești?
Dă-ți voie să mănânci absolut orice dorești, având însă grijă la cantitate. Nu elimina complet grupe alimentare din hrana zilnică, mai ales dacă acestea conțin alimente care îți plac sau la care știi că poftești. Dă-ți voie să guști orice. Aplică o regulă permisivă de tipul „regula celor trei lingurițe” (ai voie să guști trei lingurițe din orice prăjitură sau trei pătrățele din orice ciocolată) sau „regula mâinii” (poți mânca exact atâtea alune / bombonele cât poți lua cu mâna din pachet fără să te chinui să iei mai mult și fără să-ți cadă printre degete) sau „regula de o porție” (poți mânca oricând ți-e poftă o singură înghețată la cornet, o singură clătită cu dulceață, o singură merdenea, un singur covrig cu susan și mac, o singură linguriță de dulceață, cu condiția să nu mai mănânci altceva în afară de acea porție).
Nu mai ține diete. Nicio cură de slăbire nu dă roade pe termen lung, pentru că toate metodele tradiționale de slăbit impun restricții. Nu restricțiile sunt cele care te vor ajuta să slăbești, ci integrarea unor reguli pe care le poți respecta, în stilul tău de viață. Cu alte cuvinte, începe cu mici schimbări pe care le poți face fără efort mare și păstrează-le ca regulă de viață.
Exemple:
- Când ies cu fetele, pot mânca o prăjitură, dacă aleg o salată fără pâine și cu dressing light înainte.
- Când prietenii vin să vedem un film și aduc alune, voi lua zece alune și mă voi așeza în partea camerei cea mai îndepărtată, cu un pahar cu apă minerală în mână și sticla de apă la îndemână.
- La restaurant, comand întotdeauna pizza jumătate pe farfurie, jumătate la pachet și cer ospătarului să păstreze pachetul în bucătărie până cer nota.
- La petreceri, am voie să beau două pahare de vin.
- Nu cumpăr niciodată ciocolată – am în casă ciocolată doar când o primesc cadou.
- Nu țin niciodată vara mai mult de o doză de Cola / bere în frigider. Restul stau în cămară și rămân calde.
Acceptă faptul că e normal să mai încalci câte o regulă, din când în când. Suntem oameni, nu roboți. O bătălie pierdută nu înseamnă pierderea războiului, și fecare gest contează. Dacă ai mâncat o prăjitură în plus nu înseamnă că a doua zi nu poți mânca salată în loc de piure, ca să compensezi.
Află de ce depășești nevoile calorice ale corpului tău și elimină cauza. Dacă motivul pentru care te îngrași este că mânânci emoțional, nicio dietă nu te va ajuta decât pe termen scurt, cu multe eforturi pentru slăbire și menținere. Dacă nu te înduri să arunci resturile de la masa copilului și, practic, mai mănânci o jumătate de porție în plus la fiecare masă, nu vei putea scăpa de kilogramele în plus până când nu scapi de acest obicei. Dacă bei zilnic doi litri de suc carbogazos plin de zahăr, nu vei slăbi până când nu găsești o soluție pentru a-l înlocui cu ceva mai puțin caloric.