Meniu Închide

Abdomenul se face în bucătărie

abdomenul-se-face-in-bucatarie

Bucătăria nu este o sală de sport, dar nu degeaba se spune că abdomenul se face în bucătărie. Prin câteva îmbunătățiri ale alimentației și stilului de viață, putem obține aspectul dorit, cu abdomen plat și fără grăsime excesivă.

Grăsimea abdominală

Există două tipuri de grăsime abdominală: cea situată la suprafață, exact sub piele, care se numește grăsime subcutanată și cea care înconjoară și se depune pe organele interne, numită grăsime viscerală. Grăsimea viscerală este asociată cu riscul apariției unor boli, precum diabetul zaharat și afecțiunile cardiovasculare. În orice caz, grăsimea excesivă în jurul abdomenului ne îngreunează traiul de zi cu zi, în care devine din ce în ce mai greu să ne aplecăm și obosim foarte repede. 

Fără fast-food și prea multe dulciuri

Recomandările cele mai simple ale nutriționiștilor sunt, de obicei, și cele mai eficiente. Abdomenul se face în bucătărie, iar mâncarea gătită preponderent în casă are cele mai mari șanse de reușită în a da jos kilogramele în plus, deoarece alegem conștient alimentele folosite, cantitatea de ulei sau zahăr puse în mâncare. Alimentația fast-food, dulciurile, snackurile au un aport caloric foarte mare și sunt slab nutritive, adică aduc in organism multe calorii, dar nu hrănesc corpul. Pe scurt, chiar și o simplă pungă de chipsuri poate dubla caloriile consumate în timpul unei zile. Aceasta nu înseamnă că aceste alimente nu vor mai fi consumate niciodată, ci doar ca excepție, și că vor fi evitate în mod activ, preferându-se alimentele sănătoase pentru alimentația zilnică. Asociația SUPRA susține echilibrul alimentar, așadar considerăm că o bucățică de ciocolată neagră pe zi, chiar și în fiecare zi, nu va face rău nimănui. Poate chiar am evita momentul în care dăm iama în frigider sau în cămară, de poftă.

Limitarea alcoolului și a sucurilor acidulate

Alcoolul și sucurile acidulate au, de asemenea, un aport caloric foarte mare din cauza compoziției chimice specifice (alcoolul este un carbohidrat) și zaharurilor adăugate (sucurile, cu excepția celor cu îndulcitori, marcate ca având zero calorii, conțin foarte mult zahăr). Și sucurile, și alcoolul conțin calorii goale, adică substanțele din ele nu sunt nutritive, dimpotrivă, consumul în cantitate mare este chiar nociv pentru organism. Ne putem doar imagina ce rezultă din combinația de alcool cu sucuri dulci, atunci când alegem un cocktail în loc să preferăm apa, chiar și în context social. Mai mult decât atât, consumul de alcool produce foame și dorința de a ronțăi.

Alimentație bazată pe fibre

Fibrele sunt o sursă importantă care oferă energie, sațietate, iar prin consumul lor se reduce depozitarea grăsimilor. Ele ajută la controlul nivelului de zahăr și colesterol din sânge și normalizează digestia. Datorită faptului că oferă sentimentul de sațietate mai repede, se previne astfel mâncatul compulsiv. Exemple de alimente bogate în fibre sunt: ovăzul, cerealele integrale, fasolea, mazărea, semințele de in, orezul brun, brocoli. 

Antrenamente pentru abdomen

Abdomenul se face în bucătărie, iar mișcarea și antrenamentele pentru abdomen grăbesc procesul de slăbire. 

Pentru a fi de ajutor celor care doresc să includă mișcarea în procesul de slăbire, Twins Fit și Asociația SUPRA au demarat un program sportiv destinat începătorilor, care constă în sesiuni video live, transmise pe Facebook. Următoarea sesiune este programată pentru marți, 16 mai 2023, live pe paginile de Facebook și Instagram, și propune un antrenament de 30 de minute pentru abdomen. Vă invităm să vă alăturați pentru a face sport împreună… pentru un abdomen mai plat.