O meta-analiză recentă a studiat efectele intervențiilor destinate elevilor cu cerințe educaționale speciale și dizabilități, cu vârste cuprinse între 4 și 25 de ani. Studiul, realizat de Jo Van Herwegen și colegii săi, a fost publicat în ianuarie 2026 în Review of Education și reprezintă o sinteză extrem de detaliată pentru aceste situații. Cercetătorii au analizat literatura științifică disponibilă pentru perioada 2000–2023, însumând date din 467 de studii, care au inclus în total 58.721 de elevi cu CES (cu dificultăți specifice de învățare, de citire, de coordonare motorie, tulburări de limbaj și comunicare, ADHD, TSA, sindrom Down, precum și alte categorii de nevoi educaționale speciale). Dintre acestea, 349 de studii, cu 1.758 de rezultate individuale, au furnizat datele necesare pentru meta-analiză.
Studiile disponibile analizează în special situația copiilor din ciclul primar (aproximativ 58%). Doar 27% au inclus și copii din ciclul primar, și din ciclul secundar. Studiile pentru gimnaziu, liceu sau tineri adulți cu CES au fost, din păcate, mult mai puține. Pentru aplicabilitatea practică, această distribuție este importantă, pentru că este evident că, în cazul cerințelor educaționale speciale, există mai multe date despre intervențiile educaționale pentru copiii mai mici, decât despre cele destinate adolescenților și tinerilor.
Rezultatele au indicat că, în cazul copiilor care primesc intervenții țintite, potrivite nevoilor lor, se poate obține un progres suplimentar de aproximativ cinci luni față de cei care primesc instruire școlară obișnuită sau intervenții de control (cum sunt cele care se fac actualmente în România prin profesorii de sprijin). Efectele pozitive au fost observate în arii precum citirea, scrierea și matematica. Meta-analiza a determinat însă existența unor variații mari între intervențiile de acest tip și a atras atenția asupra raportării incomplete în ceea ce privește durata și intensitatea programelor.
Pentru părinții unui copil cu cerințe educaționale speciale, a cunoaște faptul că o intervenție educațională țintită, adecvată nevoilor reale ale copilului, poate produce un progres suplimentar măsurabil este importantă și oferă un argument solid în plus în orice discuție cu școala, ai cărei reprezentanți trebuie să știe că dificultățile de învățare ale unui copil cu CES nu trebuie analizate doar prin prisma rezultatelor obținute la clasă sau a comparației cu ceilalți copii, deoarece pentru copiii cu cerințe educaționale speciale contează în realitate felul în care sunt identificate dificultățile concrete și modul în care activitățile educaționale sunt ajustate pentru a răspunde acelor dificultăți.
Ce înseamnă cinci luni de progres suplimentar
Echivalarea efectului mediu al intervențiilor cu aproximativ cinci luni de progres educațional suplimentar este o estimare statistică a efectului mediu observat în ansamblul studiilor incluse în meta-analiză, iar cercetătorii subliniază că diferențele dintre intervenții și rezultate au fost considerabile. Astfel, este important pentru părinți să nu se raporteze la acest estimat ca fiind unul exact. Eficiența unei intervenții trebuie urmărită prin raportare la punctul de pornire al copilului, la obiectivele stabilite pentru el și la evoluția observată în timp.
Studiul a urmărit mai multe direcții educaționale, dar în special deprinderea cititului
Intervențiile analizate au vizat în principal citirea, matematica și scrierea, în vreme ce științele și performanța școlară generală au avut o pondere mai mică. Astfel, au fost incluse 1.139 de rezultate pentru citire, 284 pentru matematică, 279 pentru scriere, trei pentru științe și 53 au analizat performanța generală.
Citirea fiind domeniul cel mai bine reprezentat, dificultățile legate de acest domeniu au apărut în studiu într-o proporție foarte mare, vizând dislexia sau dificultățile de citire a textelor.
Pentru un copil care citește cu greutate sau are dificultăți în deprinderea cititului, intervenția țintită poate fi porni de la dificultatea concretă observată de părinți și specialiști:
-
- recunoașterea literelor,
- asocierea dintre litere și sunete,
- citirea cuvintelor,
- fluența în citire,
- înțelegerea textului sau
- o combinație a acestor dificultăți.
O intervenție țintită pentru a remedia problemele în ariile dificile poate avea conținuturi diferite. Cercetarea indică și faptul că nu există o singură metodă care să funcționeze în același fel pentru toți copiii, și că fiecare copil trebuie abordat personalizat.
Ce este intervenția țintită?
Când sprijinul oferit copilului cu CES țintește în mod specific o nevoie educațională anume, pe care părinții sau specialiștii au identificat-o în cazul său particular ca fiind problematică, și când activitățile de sprijin urmăresc obiective precise legate de însușirea abilităților și cunoștințelor asociate, putem vorbi despre intervenție țintită, acesta fiind, în România, de exemplu, scopul documentului numit „Plan de intervenție personalizat” (PIP), pe care este obligat profesorul de sprijin să-l alcătuiască și să-l prezinte părintelui la începutul anului școlar.
IMPORTANT: nu există o singură metodă pentru toți copiii cu CES!
Conform cercetării, astfel de intervenții pot îmbunătăți vizibil rezultatele școlare ale elevilor cu CES, dar efectele observate diferă în funcție de mai mulți factori, depinzând de tipul de intervenții, de grupurile de elevi supuși acestora și de contextele educaționale specifice.
Pentru cadrele didactice, dar și pentru părinți, aceasta înseamnă că evoluția fiecărui elev cu CES trebuie urmărită nu în raport cu ceilalți copii, ci doar prin prisma progresului individual. Astfel, scalele standardizate de evaluare, care se aplică celorlalți copii, au o valoare nesemnificativă în evaluarea copiilor cu CES.
Un alt aspect interesant este acela că, în domeniul matematicii, intervențiile realizate pentru elevi cu CES integrați în învățământul de masă au avut un succes mai mare decât cele din alte contexte, în vreme ce pentru citire și scriere diferențele dintre învățământul de masă și cel special nu au fost semnificative. Așadar, am putea trage concluzia că însușirea noțiunilor de matematică se face mai bine în școala de masă decât în școlile speciale.
Desigur, rezultatele depind și de felul în care copilul răspunde la cerințe, de nivelul de pregătire anterior, de dificultatea sarcinii, de mediul în care aceasta este abordată (la școală sau acasă, ca temă) și de felul în care intervenția este integrată sau nu în activitatea școlară.
Contează durata intervenției? Dar metoda?
Conform cercetării, durata intervenției nu a avut un efect semnificativ asupra rezultatelor. La o primă vedere, concluzia pare surprinzătoare, dar autorii atrag atenția asupra unei limite a cercetării: foarte puține dintre intervențiile analizate au avut o durată care să depășească 50 de ore, adică 52% au durat între una și 12 săptămâni, iar doar 6% s-au desfășurat pe perioade de mai mult de un an. Timpul efectiv de instruire a fost de 19 ore sau mai puțin în cazul a 45% dintre intervenții, iar în cazul multora, durata sau numărul total de ore de intervenție propriu-zisă nu au fost disponibile. Fără aceste date, reproducerea intervențiilor de succes în școli sau standardizarea metodelor devine dificilă.
Intervențiile care au făcut obiectul cercetării au avut multe forme, fiind realizate atât individual, cât și în grupuri și în clasă, implementate divers, atât de către profesori, profesori de sprijin, cercetători, specialiști în educație specială, cât și prin metode computerizate în anumite cazuri. Nu a rezultat nicio concluzie care să îndice o metodă anume ca fiind cea mai eficientă. Astfel, fiecare intervenție trebuie aleasă și decisă în funcție de copil și de obiectivele specifice acestuia.
Ce pot face cadele didactice cu aceste informații
Pentru profesori, această cercetare clarifică și subliniază necesitatea de a privi orice intervenție educațională ca pe un proces individual copilului cu CES, care nu poate fi standardizat și care trebuie urmărit, evaluat și ajustat continuu.
Astfel, în echipă cu părinții, cadrele didactice împreună cu profesorii de sprijin trebuie să determine dificultățile specifice ale copilului și domeniile de studiu unde apar problemele, să stabilească întâi ce poate și ce știe copilul și apoi să traseze obiective realiste și măsurabile pentru acesta. Practica de a copia un plan de intervenție personalizat de la un copil la altul este greșită și trebuie combătută acolo unde profesorii de sprijin recurg la ea, astfel încât vigilența părintelui devine cu atât mai importantă.
Profesorul, părintele, profesorul de sprijin au împreună un rol în a urmări progresul copilului, mai ales când intervenția face parte din activitatea școlară. Trebuie să existe o comunicare constantă, atentă și colaborativă între cadrele didactice și familie.
Ce poate face părintele
Copilul cu CES trebuie ajutat și la școală, dar și acasă. Părintele trebuie să ceară informații despre dificultatea identificată de specialist sau cadrul didactic, trebuie să afle dacă s-a decis să se intervină și în ce fel, care sunt obiectivele intervenției, modul în care aceasta va fi realizată, pe ce durată, cât timp, în ce context, cine o va aplica, cum va fi urmărit progresul copilului și cum se poate implica în mod real în a-și ajuta propriul copil acasă.
În același timp, părintele trebuie să ofere acele informații despre copil pe care școala nu le poate observa în mediul instituțional, deoarece foarte mulți copii cu CES pot funcționa diferit acasă față de clasă (un exemplu fiind ceea ce se numește masking, o metodă de auto-conservare la care copilul cu CES poate recurge când mediul nu îi permite să se manifeste așa cum este el, și care este extrem de obositoare pentru copil).
Diverse alte exemple:
-
- părintele observă acasă că elevul înțelege mai bine ce are de făcut când instrucțiunile sunt scurte, sunt însoțite de imagini sau sunt prezentate succesiv sau împărțite în pași mai mici
- părintele observă că elevul obosește mai repede după anumite tipuri de sarcini și este energizat după altele, iar aceasta poate fi important la clasă, pentru menținerea atenției și pentru a evita surmenajul
- părintele observă că elevul poate face anumite lucruri care i se cer dacă se află într-un context relaxat, acasă, dar pe care nu e poate face în condițiile de la clasă (zgomot, elemente care distrag atenția) sau de evaluare (stres).
Aceste observații sunt valoroase, pentru că ele pot completa tabloul comportamental și al abilităților copilului. În cazul CES, este important să poată fi găsit modul de abordare cu cel mai mare succes.
Progresul trebuie urmărit în timp
Una dintre limitele meta-analizei este aceea că doar 13,5% dintre studiile analizate au raportat urmărirea, în timp, a permanenței progreselor. Nu știm, așadar, suficient ce se întâmplă pe termen lung, în cazul intervențiilor pentru copiii cu CES.
Pentru profesori și părinți, aceasta înseamnă că orice rezultat trebuie urmărit și în timp, pentru a vedea dacă se menține și dacă abilitățile deprinse pot fi folosite de copil în situații concrete (aspect care se numește generalizare în limbajul de specialitate), deoarece un copil cu CES poate progresa spectaculos în cadrul unei activități structurate, dar poate avea apoi nevoie de sprijin suplimentar sau de o cu totul altă intervenție pentru a transfera abilitatea dobândită în viața de zi cu zi, acasă sau la școală. De exemplu, pentru un copil cu CES care învață să citească, faptul că începe să citească câteva cuvinte nu este suficient, pentru că ulterior îi va fi necesar să și opereze cu înțelesul a ceea ce citește; pe măsură ce înaintează în parcursul școlar, apar solicitări legate de fluența cititului, dezvoltarea vocabularului, înțelegerea textului, abstractizarea, folosirea cititului pentru a învăța la alte materii.
Concluzii despre educația copiilor cu CES
Concluzia rămâne cea pe care, intuitiv, o cunoșteam deja cu toții: părinții trebuie să își observe copiii, să îi ajute, să participe la educația lor în parteneriat cu școala, să se asigure că intervențiile sunt cu adevărat personalizate și țintite spre nevoile reale ale copiilor cu CES, cu obiective clare, care pot fi urmărite concret. De asemenea, cadrele didactice trebuie să înțeleagă că standardizarea metodelor nu este posibilă, iar copiii cu CES au nevoie de intervenții țintite care să urmărească rezolvarea problemelor reale cu care copiii se confruntă, de monitorizarea sistematică a progreselor, cu atenție deosebită la particularitățile elevului, la remanența în timp a abilităților obținute, la contextul în care acesta învață.
[Datele din articol au fost analizate cu asistență AI. Imagine-simbol asociată generată cu AI]
