Meniu Închide

Zece lecții pe care le-am învățat de la kilogramele mele în plus

Am un frate cu 2 ani mai mare ca mine. De cate ori ne suparam unul pe altul ne uram sa devenim grasi…cand ma enerva foarte tare si nu reuseam sa ma razbun altfel ii ziceam „de bine”, adica sa ajunga un burtos chel cu burta rasfrangandu-i-se peste cureaua de la pantaloni de stofa, incaltat sa fie cu cizmele acelea horror pt mine numite apreskiuri. El, la schimb, cand il „calcam pe bataturi” imi ura sa fiu grasa ca Lenuta ( o ruda indepartata de a noastra), o femeie de altfel foarte ok, profesoara de matematica, dar inalta si grasa. Dincolo de mintea si joaca noastra de copii, analizand ceea ce faceam, imi dau seama ca pentru mine/noi raul suprem era sa fii gras.

Asadar, pana pe la 25-26 de ani eram o fata inalta ( 1,80 ) si foarte slaba. Atat de slaba incat daca purtam o rochie trebuia sa fac cumva sa nu mi se vada oasele coxale prin ea.

Acum , la 37 de ani sunt grasa, mai bine zis obeza. Si, cu siguranta, nu din pricina ca m-au ajuns din urma „urarile” fratelui meu, ca nu l-am mai suparat de fooooooarte mult timp :).

Dar nu despre motivele pentru care acum sunt obeza vreau sa scriu acum. Vreau sa scriu despre ceva poate ciudat la prima vedere: ce m-a invatat pe mine obezitatea, ce am invatat eu de la kilogramele mele in plus.

Si va exemplific cu un citat minunat din Nicolae Steinhardt care sintetizeaza perfect tot ce vreau sa spun: Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţile noastre. Acum stiu, am aflat si eu”

Obezitatea a fost pentru mine cea mai dura lectie dar si colacul de salvare. Voi explica cele scrise pe indelete, voi scrie cu inima si cu sufletul, cu mintea, cu emotia si cu ratiunea, cu intelectul si cu experienta…si aici vor fi o suma de trairi cat pentru o viata….toate ascunse in kilograme de grasime.

Sa specific pentru inceput ca eu cred, sustin si promovez ( prin http://www.asociatia-supra.ro) teoria conform careia obezitatea are in spate o maaaare cauza emotionala, iar abordarea ei strict din punct de vedere al nutritiei sau al miscarii nu este decat o foarte frustranta cale catre esec si o dovada coplesitoare in plus ca obezitatea trebuie abordata altfel: emotie ( cautata cauza) si apoi nutritie/miscare( combaterea efectelor).

Am invatat de la kilogramele mele in plus ca:

  1. Valoarea unui om sta de cele mai multe ori dincolo de ceea ce izbeste ochiul. Iar a eticheta un om dupa felul cum arata este una dintre cele mai grave greseli pe care le pot face. Este un motiv de ignoranta, de imaturitate si de superficialitate crunta. Atunci cand amabalajul iti fura mintile iti poti lua cele mai mari trante de la viata. Si eu mi le-am luat. Pentru ca am facut aceasta greseala grava cu mine si apoi cu ceilalti. Am inceput sa nu mai vad valoare in mine, sa nu imi mai vad frumusetea si lumina sufletului, sa nu mai cred in mine si sa ma agat doar de ceea ce vedeam. Sa detest ceea ce vedeam si sa fac confuzia distrugatoare de a pune egal intre ceea ce vedeam si uram si ceea ce eram. Asa am ajuns sa imi urasc propria fiinta, propriul Sine, confundandu-l cu ambalajul dezagrabil pe care il percepeam vizual. Acest fel de a ma privi, ramanand strict la felul cum aratam fizic, a produs rani mari in mine care s-au adancit cu timpul pana am ajuns pe marginea prapastiei. Faptul ca ma vedeam si desconsideram pentru asta nu facea decat sa ma arunce intr-un cerc vicios: cu cat aratam mai rau si detestam asta, cu atat eram mai deprimata si mai lipsita de vointa de a face ceva pentru a iesi din gaura neagra.Si am ajuns o poama acra care nu facea decat sa vada aspectul fizic al celorlalti si sa-i imparta rapid in doua categorii: „ce slaba e asta, cum au unii nooc” si „uite-o si pe asta ce grasa este, cred ca e mai grasa si decat mine”

  2. Trebuie sa stii/vrei/poti sa te lasi iubita in aceeasi masura in care trebuie sa iubesti. Faptul ca am uitat sa ma iubesc pe mine m-a adus in incapacitatea de a primi iubirea celorlalti. De a ma mai vedea vrednica de iubirea mea si de iubirea celorlalti. Si am ajuns o persoana care ma privam de iubire, ma privam de foarte multa iubire, care ma privam de a darui iubire, de a avea relatii cu oameni pe care sa-i iubesc si care sa ma poata iubi. Dar daca tu te vezi fara valoare cum sa iti exerciti calitatea de fiinta sociala si cum sa te incalzesti la lumina vindecatoare a iubirii de sine si a semenilor?

  3. Solutiile sunt intodeuna in mine , nu in afara. Nimeni nu poate sti mai bine decat sufletul meu ceea ce simt si nimeni in afara de propriul meu organism nu poate gasi solutia optima de vindecare si de stare de bine. In disperare de cauza, rupta si dezgustata de propriul sine ( confundat cu aspectul fizic ) am inceput lungul, costisitorul si derutantul drum al dietelor, asa-zisilor nutritionisti, pilulelor de slabit, sutelor de euro aruncati pe solutii minune de slabit. Si totul mergea o vreme si apoi ajungeam in acelasi punct, ba chiar deseori mai rau. Pentru ca fiecare esec lovea in stima mea de sine, in credinta ca pot reusi, imi clatina increderea in mine si in ceea ce faceam. Si de cate ori o luam de la capat viermele indoielii isi facea loc in mintea mea obosita de infrangeri si imi spuneam: „ai mai inceput si alte drumuri si toate au dus in fundaturi”. Cu cat strangeam mai multe astfel de drumuri infundate, cu atat era mai aproape de esec orice demers pe care il initiam. Pornisem pe acest drum fara sa stiu nimic despre mine, despre cauzele obezitatii, fara sa ma privesc in fata si sa ma intreb ce ma doare in suflet. Stiam doar ca vreau sa arat bine si fugeam de mine cea care eram. Fuga de mine m-a costat mult, mult de tot: ani din viata si suferinta pana la cer si inapoi, suferinta muta, negata, ascunsa, oprimata.

  4. What you resist, persist! Aceasta „zicere”simpla, dar geniala m-a invatat acceptarea. Nu resemnarea. Intre acceptare si resemnare este o mare diferenta. Acceptarea inseamna pace si credinta, resemnarea inseamna neputinta. Cand intri in apa stii ca te uzi- nu te resemnezi ca te uzi, accepti ca te uzi.Am acceptat ca in aceasta perioada de viata, acum, acesta este statutul meu, starea mea, aspectul meu. Si am inceput sa ma iubesc asa cum sunt si sa incep sa vad dincolo de marea bariera numita kilogramele mele in plus. Negarea nu ma ajuta cu nimic, resemnarea ma distrugea. Asa ca am ales acceptarea. Singura atitudine care m-a ajutat sa evoluez si sa trec dincolo de blocajul vizual.

  5. Am invatat sa nu mai astept „ceva” ( de maine, de luni, de luna viitoare, de anul viitor) ca sa imi traiesc viata. Am invatat sa pretuiesc fiecare clipa pe care o am in prezent si sa fac acum si aici ceea ce vreau sa fac. Nu de luni incolo sau de pe intai ale lunii. Multe obiective ale mele erau legate de kilograme, obiective care mi se pareau imposibil de atins pana cand nu ajungeam la aspectul fizic dorit. Si cum aspectul fizic dorit se lasa foarte mult asteptat, asa si viata mea incepea intotdeauna de luna urmatoare, de anul urmator etc. Nici macar haine nu imi cumparam decat foarte strictul necesar: „cand o sa slabesc o sa imi fac o gaederoba asa cum trebuie”

  6. Am invatat sa nu ma mai simt vinovata. Vinovata ca nu slabesc, vinovata ca am esuat din nou, vinovata ca m-am ingrasat, vinovata ca am mancat o ciocolata intreaga. Mi-am dat seama ca toata aceasta vinovatie care venea in urma la ceea ce nu faceam „cum trebuie” era mai daunatoarea decat fapta in sine. Era emotia care ma arunca in cea mai adanca groapa a dezandejdii si lipsei de speranta, a dezgustului si a depresiei. Si care nu facea decat sa agraveze totul si sa traga o centura de foc de jur imprejurul inchisorii in care eram prizoniera.

  7. Am invatat sa simt , am invatat ca am emotii. Am invatat imi pot exprima emotiile. Am invatat ca este in regula sa spui ceea ce simti, sa simti cea ce simti. Am invatat ca sunt valoroasa si daca nu simt totul perfect, am invatat ca pot plange fara sa fiu slaba si nevolnica, am invatat ca pot fi deprimata fara sa fiu buna de balamuc, am invatat ca pot fi furioasa, suparata. Am invatat ca imi pot permite sa nu fiu „cum trebuie”si „cum asteapta”altii, societatea, dogmele etc. Am invatat sa-mi accept emotiile si sa le recunosc. Sa le recunosc intr-o foame de necontrolat, intr-un cumparat de dulciuri compulsiv. Am invatat ca exista o ratiune dincolo de aceste gesturi incontrolabile. Am invatat sa aud vocea sufletului din spatele gesturilor, am invatat sa descopar in spatele a doua ciocolate mancate intr-o clipa durerea copilului din mine care afla prin telefon ca i-a murit mama intr-un accident, in mancatul compulsiv de noapte frica de intuneric starnita de o poveste nebuna auzita de urechi de copil, in lipsa de prezenta din propria viata am vazut stresul enorm si lipsa de certitudini, vinovatia si aripile frante

  8. Am invatat sa ma imprietenesc cu corpul meu, sa il cunosc si sa invat cum reactioneaza. Atunci cand am inteles toate acestea, a fost marea revelatie si inceputul recunostintei. Recunostinta fata de corpul meu ca a gasit solutia prezenta ca sa ma apere. Pentru ca am invatat cum in perfectiunea si inteligenta lui ma apara de multe rele dandu-mi aceasta forma. Ma apara de deseurile emotionale, de toxinele alimentare, de boala si moarte. De toate acestea m-a aparat dandu-mi aceasta forma. Incapsuland tot ce in stare libera mi-ar fi facut rau, depozitand si pastrand pana cand Sinele se vindeca si poate incepe „marea curatenie”.

  9. Am invatat rabdarea, intelepciunea, detasarea,empatia si iubirea, credinta si speranta. Am invatat sa spun si sa-mi spun adevarul. Am invatat sa nu ma mai validez doar prin ceilalti ci sa traiesc fiecare clipa acum, asa cum sunt si unde sunt acum. Cu bucurie si recunostinta. Am invatat sa ma apar, sa ma detasez si sa merg inainte, intotdeauna inainte. Am invatat sa fiu blanda. Cu mine si cu ceilalti. Am invatat sa iert si sa ma iert. Si am mai invatat ca nu sunt perfecta, ca nu vreau sa fiu perfecta si ca nimeni nu are dreptul sa-mi ceara cum sa fiu. Am invatat sa ma simt femeie, sa ma simt frumoasa si implinita acum, in corpul de acum, cu kilogramele mele. Kilogramele care mi-au servit atatea lectii de viata, carora le sunt recunoscatoare pentru ca m-au salvat, m-au crescut si m-au modelat.

  10. In concluzie, obezitatea mea m-a salvat in toate modurile in care poate fi salvat un om. A fost semnalul meu de alarma cand mi-am pierdut Sinele, a fost dovada de rabdare si inteligenta salvatoare, a fost depozit pentru tot ce mi-ar fi facut rau, a fost lectie de viata si de evolutie, a fost scara pe care am urcat. Locul unde m-am intors iar si iar, pana am invatat…recunostinta, acceptarea si iertarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *