Meniu Închide

Handicapul accentuat în România: între nevoi reale și sprijinul insuficient din partea statului

În spatele fiecărui certificat de handicap se află un om cu vise, temeri, resurse limitate, dar și cu mult curaj. În România, gradul de handicap accentuat este recunoscut oficial și vine cu anumite drepturi și beneficii. Dar cum se întâmplă adesea, între ce spune legea și realitatea de zi cu zi e uneori o diferență destul de mare.

Ce înseamnă gradul accentuat de handicap?

Persoanele încadrate în acest grad se confruntă cu probleme de sănătate semnificative, care le afectează viața de zi cu zi într-un mod vizibil. Acest lucru nu înseamnă că aceste persoane nu pot fi active sau implicate, dar au nevoie constantă de sprijin sau ajutor din partea celor din jur.

Afecțiunile acestor persoane pot fi de natură: fizică (paralizii, boli degenerative, afecțiuni locomotorii severe), senzorială (orbire, surditate parțială sau totală), psihică (tulburări grave de comportament) sau neurologică (epilepsie severă, scleroză multiplă, autism).

Mulți dintre acești oameni au nevoie de ajutor în activitățile de bază cum ar fi deplasarea, comunicarea, îngrijirea personală etc.

Criteriile pentru acordarea gradului mediu de handicap

Ce oferă statul acestor persoane?

Spre deosebire de gradul ușor și mediu, statul recunoaște nevoia de sprijin mai concret și oferă câteva beneficii clare, în conformitate cu articolele nr. 6, 23 și 26 din Legea 448/2006:

Este un pas important, dar nu mereu suficient.

Deși pe hârtie lucrurile arată bine, în realitate, persoanele cu handicap accentuat (și familiile lor) se confruntă adesea cu birocrație complicată (multe drumuri, hârtii, comisii, reevaluări anuale). De asemenea, există locuri de muncă puține sau slab adaptate, chiar dacă legea prevede obligativitatea lor. Există un acces limitat la terapii și specialiști, mai ales în zonele rurale. Totodată, lipsește infrastructura accesibilă având în vedere că mai peste tot sunt scări, trotuare neîngrijite sau lifturi care fie lipsesc sau sunt nefuncționale. Nu în ultimul rând, există prejudecăți și lipsă de empatie având în vedere faptul că anumiți oameni privesc dizabilitatea ca pe o rușine sau o povară.

Pentru mulți adevărata luptă nu este doar cu boala ci și cu indiferența și lipsa de sprijin real din jur.

Ce s-ar putea face mai bine?

Nu e vorba doar de bani ci și de respect, demnitate și șanse egale. Statul ar putea ajuta mai eficient dacă ar:
A avea un handicap accentuat nu înseamnă că viața s-a oprit. Din contră, mulți oameni învață să se adapteze și cu sprijinul potrivit pot face lucruri uimitoare. Tot ce au nevoie este o mână întinsă, nu un zid în față. Sprijinul real începe cu înțelegerea, dacă privim dincolo de etichete vom descoperi oameni care nu cer milă ci respect și șanse reale la o viață cât mai normală.

Surse:

Articol de Daniela Elena Barbu, studentă în anul III la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca