Meniu Închide

Handicapul grav: când viața are un alt ritm și sprijinul este esențial

Există oameni pentru care fiecare zi e o luptă. Nu una simbolică ci una reală cu boala, cu dependența de ceilalți și cu un sistem care nu întotdeauna funcționează cum ar trebui. Persoanele încadrate cu grad de handicap grav sunt persoane care au nevoie de sprijin constant, nu doar din partea familiei ci și din partea statului și a comunității în care trăiesc.

Ce înseamnă grad grav de handicap?

Gradul grav de handicap este cel mai sever nivel de dizabilitate recunoscut de lege. Este vorba de persoane care au nevoie de ajutor permanent în activitățile de bază: hrănire, îmbrăcare, deplasare sau comunicare. Aici vorbim despre persoane imobilizate complet (în scaun rulant sau la pat), boli neurologice și degenerative avansate (Alzheimer, Parkinson), deficiențe senzoriale totale (orbire sau pierderea auzului) sau afecțiuni care pun viața în pericol fără supraveghere constantă.

Acești oameni, în marea lor majoritate nu pot trăi fără sprijinul unei alte persoane, fie că e vorba de un părinte, partener de viață sau însoțitor.

Criteriile pentru acordarea gradului mediu de handicap

Ce oferă statul pentru persoanele cu handicap grav?

Statul recunoaște oficial acest grad și oferă o serie de beneficii menite să acopere nevoile de bază ale persoanei afectate. Mai exact acestea sunt:

Pentru copii, părinții beneficiază de concediu plătit pentru îngrijire, iar școala (cel puțin teoretic) ar trebui să ofere programe individualizate.

Conform modificărilor aduse alineatului 87 din Legea 448/2006, persoanele cu dizabilități ce sunt ireversibile beneficiază de un certificat de handicap permanent.
Deși ajutorul financiar și legal există, viața persoanelor cu handicap este extrem de dificilă. Printre aceste probleme putem menționa birocrația greoaie, lipsa asistenților profesionali calificați.
Pentru familii, epuizarea psihică și fizică este o realitate. Mulți părinți sau parteneri ajung să renunțe la locul de muncă pentru a se ocupa tot timpul de cei dragi, fără să beneficieze de sprijin emoțional sau consiliere.

Ce ar trebui îmbunătățit?

Simplu spus, respectul și empatia trebuie să fie la baza oricărui sprijin. Pe lângă banii oferiți statul ar putea face mai multe, de exemplu:

Persoanele cu handicap grav nu sunt doar cazuri sociale, sunt oameni care iubesc, visează suferă, speră. Sunt părinți, copii, frați, prieteni și mai ales sunt cetățeni cu drepturi.

Un stat modern ar trebui să îi trateze nu doar cu ajutoare, ci cu demnitate și încredere. Iar noi ceilalți ar trebui să ne amintim că a fi alături de cineva nu cere mult, uneori e suficient să nu întorci privire.

Surse:

Articol de Daniela Elena Barbu, studentă în anul III la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca