Într-o serie de mesaje postate public pe rețelele de socializare, un cadru didactic de la un colegiu tehnic din București a promovat un discurs profund discriminatoriu, incompatibil cu statutul de profesor. Printre afirmațiile care încalcă flagrant etica profesională, presărate și cu greșeli de ortografie, se numără recomandări cinice către părinți („Beți mai puțin și duceți copiii la doctor”), descrierea elevilor vulnerabili ca fiind o povară instituțională („târâie dintr-o clasă în cealaltă pe unii pe care nici Dumnezeu nu-i mai poate salva”) și formulează atacuri la adresa persoanelor cu dizabilități și a sprijinului primit prin politicile de asistență socială ale statului („Toată viața vor trăi din banii oferiți de Certificatul de handicap”).
Toți copiii au dreptul să învețe
Atragem atenția că dreptul la educație este garantat de statul român pentru toți copiii. De asemenea, în România, școala este obligatorie, astfel încât, adesea, părinții se confruntă cu dificultatea reală de a gestiona această obligație în condițiile specifice ale dizabilității copilului, îndeplinind și toate cerințele instituționale care implică producerea de documente, adesea anual, cu eforturi invizibile pentru cei care sunt străini de aceste probleme, dar cât se poate de reale. În același timp, sumele pe care statul român le oferă ca sprijin sunt insuficiente pentru traiul de zi cu zi, astfel încât, în realitate, familia este cea care furnizează hrana, îmbrăcămintea, serviciile medicale necesare, care nu sunt deloc ieftine.
Astfel de atitudini la catedră sunt inacceptabile
Dincolo de derapajul moral, atragem atenția și asupra pericolului sistemic pe care astfel de atitudini îl reprezintă. Într-un context european în care incluziunea, echitatea și combaterea abandonului școlar sunt priorități strategice, prezența la catedră a unor persoane care validează stigmatizarea sabotează orice efort de integrare socio-economică a persoanelor cu dizabilități.
A tolera un asemenea discurs la catedră înseamnă a gira falimentul instituțional al școlii românești. Când un profesor atacă dreptul la sprijin al unui copil cu CES, presupune că părinții sunt iresponsabili și propune practic abandonul total al acestor copii și sistarea ajutorului atât de necesar și de insuficient pe care îl primesc, înseamnă că suntem, ca societate, într-un punct periculos, în care istoria a mai fost deja. Nu putem să ne considerăm un stat civilizat, dacă îi atacăm pe cei mai vulnerabili dintre noi și în niciun caz dacă facem asta de la înălțimea catedrei, poziție care ar trebui să constituie un model moral, vertical, pentru elevi, viitorii adulți ai nației.
CES nu înseamnă povară socială!
Copiii cu cerințe educaționale speciale au nevoie de adaptare și sprijin pentru a deveni adulți independenți și integrați în economie, nu de sentințe emise de profesori care confundă școala cu un tribunal al prejudecăților. Copiii cu CES beneficiază în mod real de intervențiile educaționale țintite și o mare parte dintre aceștia pot ține pasul cu colegii tipici dacă sunt susținuți și incluși. Cadrele didactice trebuie să lucreze în parteneriat cu părinții, fără a-și formula preconcepții despre familii, cu deschidere și empatie.
Acești copii nu au nevoie de cadre didactice care să-i privească cu dispreț și care să încurajeze pin atitudinea lor bullyingul și discriminarea.
[Sursa capturilor: totuldespremame.ro]
Ce trebuie să facă statul?
Excluderea și stigmatizarea copiilor cu CES nu reprezintă doar o încălcare a drepturilor omului, ci generează costuri economice și sociale pe termen lung pentru întregul stat, transformând potențiali membri activi ai societății în persoane marginalizate.
În consecință, Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului București ar trebui în acest moment să demonstreze că incluziunea nu este doar un cuvânt gol în rapoartele oficiale, ci o linie roșie care nu poate fi trecută de niciun angajat al sistemului. Aceste instituții trebuie să se autosesizeze și să demareze o anchetă disciplinară urgentă în acest caz. Suspendarea cadrului didactic pe durata cercetărilor este necesară, având în vedere impactul psihologic negativ pe care întreaga situație îl poate avea asupra elevilor.
De asemenea, instituțiile abilitate trebuie să ia în considerare examinarea modului în care instituțiile școlare din România gestionează în mod real integrarea copiilor cu CES și respectarea politicilor anti-discriminare, precum și reevaluarea mecanismelor de testare psihologică și de formare continuă a cadrelor didactice, pentru a preveni transformarea frustrărilor personale în abuzuri emoționale la adresa elevilor vulnerabili.
[Imagine simbol generată cu ajutorul inteligenței artificiale]
