Atelier incluziv de toamnă: #ȘiEuPot să pun murături!
Data
Interval orar
Toamna e anotimpul culorilor, al dovlecilor și al murăturilor!
Se pun ușor, este amuzant și ce prilej mai bun pentru o seară de socializare în familie și în vecini decât distracția de a umple borcane cu legume colorate?
Haideți cu copiii o oră, două, să punem murături împreună la Throwback Coffee & Stories, în Cotroceni, miercuri, 9 noiembrie, la ora 17.
Asociația S.U.P.R.A. aduce ingrediente și borcane, dar vă puteți aduce și voi legumele și condimentele preferate.
Participarea este gratuită, iar donațiile sunt apreciate – Asociația S.U.P.R.A. folosește fondurile pentru a organiza evenimente incluzive și pentru a produce materiale educaționale adaptate pentru copiii cu dizabilități.
Nu este nevoie de înscriere, dar vă rugăm să dați „Going” doar dacă veniți, să știm câte legume și borcane ne trebuie!
Punem murături!
Organizatorii evenimentului
Asociația SUPRA
- În contextul în care în România discriminarea celor diferiți, în loc să scadă, crește, iar serviciile atât de necesare nu sunt furnizate de autorități decât în mică măsură, iar foarte multe servicii și activități sunt pur și simplu inaccesibile pentru toți cei care au nevoie de ele, ne-am adunat laolaltă și am decis să schimbăm lucrurile atât cât ne stă în putere, ca Asociație.
Throwback Coffee & Stories
- Locul în care iubirea, binele și frumosul se simt acasă. Este casa noastră și sperăm că va fi a tuturor celor care ne calcă pragul. Este despre noi, despre o cafea cu gust de iubire și de bine, despre o tartă delicioasă și despre un vin bun în serile răcoroase.