O caracteristică principală a tulburărilor din spectrul autist (TSA) este incapacitatea de recunoaștere și exprimare a emoțiilor. Copiilor cu autism nu le lipsește empatia, ci au dificultăți în identificarea emoțiilor, a expresiilor faciale, a tonului vocii și a altor elemente de comunicare non-verbală. Adesea, persoanele cu autism nu pot conștientiza și numi nici ceea ce simt chiar ele. Însă, recunoașterea emoțiilor de către copiii cu autism poate fi învățată.
Cele 6 emoții de bază
Psihologul Paul Eckman a identificat șase emoții de bază pe care toți oamenii le experimentează, indiferent de cultură.
- Fericirea : se identifică prin zâmbet, o poziție a corpului relaxată și un ton plăcut al vocii
- Tristețea : se identifică prin energie scăzută, plâns și retragere față de alte persoane
- Frica : intervin instinctele de tipul luptă sau fugă, respirație și bătăi ale inimii rapide
- Furia : se identifică prin înroșirea feței și transpirație abundentă, tendința de a țipa și a arunca cu obiectele din jur
- Dezgustul : apar vărsăturile și refluxurile gastrice, încrețirea buzelor și strângerea nasului
- Surprinderea : se observă reacții faciale precum mărirea ochilor, deschiderea gurii și ridicarea sprâncenelor
Ulterior, psihologul Paul Plutchik a lansat o roată de emoții, care funcționează la fel ca spectrul de culori. Există emoții principale, iar în urma combinării a două sau mai multe, apar altele secundare. De exemplu, în urma intersecției încrederii și bucuriei poate rezulta dragostea.
Copiii cu autism adesea nu recunosc fără ajutor aceste emoții sau le identifică doar parțial însă pot învăța și exersa treptat identificarea lor. Trăsăturile faciale care definesc fiecare emoție în parte trebuie arătate și explicate prin imagini simple (buze ridicate care exprimă fericire, o lacrimă care semnifică tristețe, îmbujorarea feței si încruntarea, care înseamnă furie). Apoi, trebuie exersat în condiții sociale: copilul să fie întrebat ce simte atunci când mănâncă o prăjitură, când se lovește, când vede doi oameni certându-se și așa mai departe. Subiectul trebuie abordat deschis și adesea, pentru a intra în obișnuință.
Focusul atenției în analiza figurilor celorlalți
Bebelușii tipici sunt fascinați de fețele părinților și a altor persoane în primii ani de viață. Mai târziu se urmăresc ochii pentru a obține informații cu privire la ce gândește sau ce vrea să spună interlocutorul. Spre deosebire de aceștia, copiii atipici nu prezintă interes față de figuri și expresii faciale. Deși ei pot recunoaște cu ușurință vârsta, sexul sau identitatea unei persoane, nu pot conștientiza emoțiile acesteia, deoarece evită sau nu se orientează natural către contactul vizual.
În urma unui studiu din 2002, care utilizează tehnica de urmărire a ochilor cu infraroșu, s-a constatat că adolescenții cu tulburare din spectrul autist privesc gura, și nu ochii, indiferent dacă e vorba de un videoclip sau o interacțiune socială. Contactul vizual încurcă persoanele cu autism și le face să se simtă inconfortabil, din cauză că nevoia de a se concentra și pe comunicarea verbală, și pe cea nonverbală (care, adesea, sunt în discordanță) suprastimulează creierul și creează confuzie pentru o persoană cu autism. Evitarea contactului vizual ajută, de fapt, copilul atipic să urmărească și să proceseze discuția, deoarece astfel el se poate concentra doar asupra mesajului verbal.
Cu toate că una dintre posibilele cauze a dificultăților pe care copiii cu tulburări din spectrul autist (TSA) le au în a recunoaște emoțiile este evitarea contactului vizual, nu este recomandată forțarea copilului să-și privească interlocutorii în ochi. Este important să aibă libertatea de a o face doar atunci când se simte pregătit și în totalitate prezent.