De câte ori ai oferit mâncare ca recompensă copilului sau nepotului tău?Dacă nu ai făcut asta niciodată, felicitări! Ai evitat să pui bazele unui cerc vicios distructiv, cu efecte dezastruoase asupra greutății corporale a adultului de mai târziu.
Iată greșeala: copiii cuminți primesc dulciuri
Este atât de ușor de căzut în această greșeală, încât mulți părinți și majoritatea bunicilor o fac aproape reflex: „Așa cuminte ai fost, ai mâncat tot, așa că ghici ce-ți dă Buni? O ciocolățicăăă!” Pare un gest inofensiv, de afecțiune chiar – copilul s-a comportat corespunzător, așa că îi oferim ceva ce sigur o să-i placă – ceva dulce. Iar a oferi ceva dulce este, de fapt, proiecția a ceva ce am ajuns să ne dorim noi, adulții, fiind angrenați, la rândul nostru, în copilărie, într-un mecanism similar: „dacă ești cuminte / faci temele / îți strângi lucrurile frumos, îți face Mamaie o plăcințică / gogoși / dulciurele„.
Consecințe și recompense
Organismul uman își bazează funcționarea pe experiența acumulată în urma fiecărei acțiuni. Fiecare acțiune are consecințe; unele pot fi plăcute, altele nu. Consecințele (plăcute și neplăcute) sunt înregistrate de creier și păstrate în memorie – acest fapt, numit experiență de viață, ajută omul să decidă mai rapid, uneori „pe pilot automat”, ce acțiune să întreprindă fie pentru a evita o consecință (și o stare) neplăcută, fie pentru a provoca o consecință plăcută (și, desigur, o stare dezirabilă). Astfel, consecințele ajută la formarea comportamentelor.
Efecte similare putem obține și folosind recompense, dar există o diferență fundamentală între consecință și recompensă, ceea ce face ca recompensa să nu fie o idee prea bună pe termen lung. Pentru a înțelege de ce, trebuie, mai întâi, să facem corect diferența între consecință și recompensă.
Ce sunt consecințele?
Consecințele sunt urmări naturale ale unei acțiuni.
Exemple de consecințe:
- Dacă nu strângi masa după ce ai mâncat, atunci când vei dori să mănânci din nou, vei găsi masa murdară și va trebui să cureți totul atunci, când îți va fi foame (și va fi neplăcut);
- Dacă nu pui jucăria preferată la locul ei, nu o vei găsi imediat atunci când vom fi grăbiți să plecăm undeva și va trebui să plecăm fără ea (și va fi neplăcut);
- Dacă nu mănânci atunci când mama pune masa, nu vei mai putea mânca decât la ora următoarei mese și îți va fi foame până atunci (și va fi neplăcut).
Consecințele sunt lecții firești de viață. Ele apar în mod natural, fără a fi necesară intervenția adultului (de fapt, pentru a lăsa consecințele să apară și să-și facă efectul, adultul trebuie să învețe să se abțină să intervină – desigur, în limitele siguranței copilului).
Ce sunt recompensele?
Recompensele sunt urmări artificiale ale unei acțiuni. Recompensele sunt controlate de o persoană aflată într-o poziție de putere, care le poate acorda sau le poate retrage după propriile reguli sau dorințe. Astfel, recompensa este o armă cu două tăișuri, care poate face mai mult rău decât bine, dacă este folosită necorespunzător.
Recompensa cu dulciuri înseamnă calorii în plus, pe viață
Gândește-te la situația despre care am scris mai sus. Un copil face ceea ce este firesc să facă, adică mănâncă la ora mesei. Nu face mofturi, chiar termină ce i s-a pus în farfurie. Consecința acestui comportament este că acum copilul are burta plină, este sătul și, cel mai probabil, mâncarea a fost bună, deci este mulțumit. În acest moment, nu este necesar nimic altceva pentru a stimula comportamentul corect. Bunica însă, topită de drag, adaugă o recompensă (care, desigur, este bucuria copilului – dulciurile dau dependență, pentru că zahărul din ele are acest efect).
Rezultatul? Consecința este anihilată, înlocuită în mod artificial (și inutil) de recompensă. Astfel, copilul va învăța că nu este suficient să mânânci când ți-e foame, ci că trebuie să te recompensezi cu ceva dulce după ce ai mâncat. Adultul de mai târziu va adăuga fiecărei mese o sumă de calorii inutile, doar pentru că bunica a înțeles să-și manifeste dragostea și aprobarea unui comportament al copilului în acest mod nesănătos.
Înlocuirea unui gest de afecțiune cu dulciuri înseamnă mâncat emoțional pe viață
Iar dacă ceea ce am scris mai sus ar fi tot, ar fi mai ușor de corectat și de controlat la vârstă adultă, dar situația este și mai complexă. Pentru că bunica din poveste oferă ceva dulce și în semn de afecțiune, adesea fără legătură cu un comportament anume al copilului, ci, pur și simplu, „de drag”. Ea ar putea să-și manifeste aprobarea pentru comportamentul copilului cu un gest sau o exclamație de recunoaștere („bravo, ai mâncat, acum du-te la joacă”) și ar putea să-și manifeste iubirea cu o mângâiere sau o îmbrățișare, dar, din păcate, amestecă lucrurile. Iar acest amestec este deosebit de nociv, pentru că cel mic face asocieri și nu poate face conștient diferența între ciocolata ca recompensă și ciocolata ca semn de afecțiune. Pentru el, ciocolata înseamnă plăcere, pur și simplu, iar dacă o asociază cu siguranța oferită de prezența bunicii și cu iubirea ei, adultul de mai târziu va mânca de fiecare dată când, de fapt, ar avea nevoie de o imbrățișare.
Concluzie: nu pedepsiți copiii cu dulciuri!
Mâncarea NU ESTE și nu trebuie să fie nici recompensă, nici o formă de manifestare a iubirii.
Ești mulțumit/ă de un comportament al copilului sau al nepotului tău? Foarte bine, spune-i „bravo”, spune-i că a făcut bine ceea ce a făcut și că poate să fie mândru de el însuși. Așa va crește sănătos și sigur pe el.
Simți iubire și vrei să comunici asta copilului? Pune napolitana înapoi în dulap și nu învăța copilul să facă ce faci tu, adică să înlocuiască un gest de iubire, necesar și adevărat, cu un amestec de zahăr, cacao și făină. Ia copilul în brațe și spune-i, simplu: „te iubesc!” Nicio ciocolată din lume nu poate înlocui asta.
Trimite linkul acestui articol tuturor cunoscuților tăi care oferă copiilor dulciuri ca recompensă sau în semn de iubire și ajută-i să rupă cercul vicios. Copiii de azi pot fi adulții mai sănătoși de mâine.
