Până la o anumită vârstă, jocul este pentru copii limbajul universal prin care pot sa să comunice, să se exprime și să creeze conexiuni cu lumea exterioară. Pe lângă faptul că este intuitiv, jocul are un rol important în dezvoltarea timpurie a creierului.
Printre beneficiile jocului se numără: îmbunătățirea inteligenței, dezvoltarea gândirii creative, îmbunătățirea abilităților lingvistice, îmbunătățirea abilităților sociale și empatia.
Pentru copiii cu CES, în special, jocul are un rol esențial în dezvoltarea abilităților cognitive, sociale și emoționale. Prin joacă, copiii cu cerințe educaționale speciale au posibilitatea de a-și găsi și manifesta talentul și au ocazia de a fi incluși cu adevărat în comunitate și mediul educațional. Deși este o activitate atât de importantă, copiii cu CES pot fi privați de ea, pentru că reacțiile lor pot fi diferite față de restul copiilor.
Cum pot învăța copiii cu CES prin joc?
Adesea copiii cu CES trebuie să învețe să se joace înainte să poată beneficia de învățarea prin joc.
La început, copiii pot învăța prin imitarea gesturilor părintelui. Va fi nevoie de multă răbdare, încât procesul poate fi lent și este posibil să repetăm aceeași informație de mai multe ori. De asemenea, putem să începem să ne jucăm cu un obiect ținând mâna copilului în mâna noastră, până deprinde abilitatea de a folosi obiectul singur.
Este adecvat ca jocurile copiilor cu CES să aibă legătură cu lumea reală, ce îi înconjoară. Jocurile metaforice pot fi prea complicate din cauza gândirii abstracte pe care o necesită.
Utilizarea obiectelor tangibile, folosirea unui limbaj simplu și explicațiile precum „acest lucru se întâmplă așa și în acest loc” în timpul jocului este necesară pentru înțelegerea cât mai rapidă și completă a procesului de către copii cu CES.
Totodată, copiii cu CES tind să rămână în perioada de explorare a jocului mai mult timp, însă vor trece și la stagiul de dezvoltare, chiar dacă într-un ritm mai lent.
Ajutorul terapeutului este extrem de valoros în această etapă.
Cum folosim jocul pentru învățare?
Învățarea la școală este structurată și rigidă: copilul trebuie să stea (cuminte) în bancă și să execute cerințele adultului învestit cu autoritate. În special copiii cu dizabilitate cognitivă și cei neuroatipici, care au nevoie de stimulare sau, dimpotrivă, care se simt copleșiți în prezența prea multor stimuli, au dificultăți în a învăța în acest tip de mediu și după aceste metode.
Pentru ei învățarea incidentală, adică învățarea care se produce prin experiențe firești de viață, este mult mai eficientă, dar este necesar ca adultul să fie foarte atent, creativ și adaptabil în relația cu copilul, pentru ca acesta să beneficieze optim de acest tip de învățare. Astfel, adultul trebuie să creeze oportunități de învățare deghizate în joc și experiențe de viață, dar și să prindă din zbor momentele oportune și să le exploateze în vederea învățării. Adulții trebuie să învețe să participe la joc în termenii copilului, nu trebuie să impună, ci să ghideze jocul sau să se folosească de jocul copilului pentru a introduce și exersa noțiuni și concepte noi.
Astfel, odată ce copilul a învățat să se joace, adulții implicați în educația lui trebuie să observe felul în care acesta se joacă și care este jocul preferat. Unii copii preferă jocurile cu o componentă activă, care implică multă mișcare – se joacă mult cu mingea, se cațără, aleargă. Alții preferă jocurile cu păpuși, mașinuțe și alte jucării. Unii iubesc creioanele colorate și hârtia. Adultul nu trebuie să impună pentru învățare jocul care îi este lui mai simplu (mulți părinți se așază cu copilul la măsuță, cu hârtii și creioane și foarfeci, dar nu-și dau seama că această configurație amintește copilului de învățarea structurată școlară, de care este sătul, apoi apare frustrarea, pentru că încercările lor sunt respinse de copil.
- Dacă unui copil îi place să facă mișcare, pictați litere pe minge, jucați șotronul cu adunări, leapșa cu litere desenate cu creta pe asfalt, dar nu-l puneți să stea pe scăunel la măsuță!
- Dacă preferă să se joace cu jucării, chiar dacă vă este incomod, așezați-vă lângă el pe jos, lipiți ochi literelor și cifrelor și creați povești cu ele (un exemplu pentru asocierea sunetelor pentru a alcătui silabe: A cel ascuțit ca un ac cu vârful în sus s-a întâlnit cu B, burtosul cu două bbbbburți rotunde. „ABBBB”, a salutat A. „BBBBA”, a răspuns B). Puneți făină într-o farfurie și desenați literele, modelați-le din cocă atunci când coaceți prăjituri, folosiți-vă corpul pentru a modela literele, cântați cântecele inventate pe loc, jucați-vă. Nu toți copiii învață bine scriind pe hârtie.
- Dacă îi place să coloreze, să taie și să lipească, nu printați fișe dacă doriți ca învățarea să se facă prin joc – mai bine creați pe loc activitatea dorită, desenați (nu vă trebuie talent, copiii nu vă vor judeca, dimpotrivă, vor fi fericiți că vă văd desenând omuleți cu părul vâlvoi și mâinile ca niște bețe).
Articol scris de: Georgiana Fîrdea, Alina Voinea
