Ținând cont de riscul ca obezitatea din copilărie să se traducă în obezitate la maturitate și de toate problemele medicale și sociale asociate cu această dificilă maladie, importanța de a interveni cât mai din timp nu poate fi subestimată. Totuși, ar fi bine să avem în vedere că metodele care funcționează bine pentru adulți nu li se aplică întotdeauna și copiilor.
În primul rând trebuie să înlăturăm cel mai periculos obstacol pentru greutatea copiilor: negarea părinților. Dacă ne gândim că nici un copil nu își procură și nu își gătește singur mâncarea, atitudinea părinților față de alimentație este esențială. Părinții care neagă că au un copil obez nu-și vor putea ajuta nicicum copilul. Uneori realitatea doare și părinții evită să își asume reponsabilitatea pentru greșelile lor – dacă pretind că nu am un copil gras, pot să pretind în continuare că nu sunt eu de vină că nu l-am hrănit adecvat. Această atitudine nesănătoasă și egosită a părinților îi prelungește suferința copilului iar consecințele negative l-ar putea afecta pentru restul vieții sale.
Însă înainte de a lua măsuri drastice, trebuie să avem în vedere cea mai importantă diferență dintre corpul de adult și corpul de copil, anume faptul că un copil supraponderal ar putea în loc să slăbească – pur și simplu să crească. O idee bună este să ne adresăm medicului pediatru pentru a înțelege ce anume presupune obezitatea pentru diferitele categorii de vârstă și pentru a primi recomandări specifice. Însă orice ar spune doctorul, nu ne putem aștepta ca un copil să-și poată controla impulsurile și să rabde de foame cumințel sau să facă sport în mod disciplinat la sală. Din acest motiv, ideal ar fi să îi dăm proteine la micul dejun, ca să nu îi fie foame în restul zilei iar ca activitate fizică să-l lăsam să facă ceva distractiv – fiindcă el nu se va putea abține ca un adult responsabil.
Dietele restrictive nu funcționează nici măcar în cazul adulților. Însă a-l învăța pe copil că anumite grupuri de alimente sunt rele sau interzise îi poate crea probleme mai târziu în viață și ar putea ajunge să aibă variate dezechilibre privind mâncarea. De asemenea, condiționarea desertului de a mânca mai întâi legumele îl vor face pe copil să creadă că dulcele e o răsplată în vreme ce verdeața e o pedeapsă, cu consecințele implicite. Iar a obliga copilul să mănânce tot ce i s-a pus în farfurie este – dacă nu chiar o formă de tortură – măcar o idee foarte proastă, care-l va condiționa să mănânce în exces chiar și zeci de ani mai târziu.
În cele din urmă, ca părinți trebuie să evităm critica și cicălirea. Dacă le vom arăta copiilor noștri că greutatea sau mâncarea ne obsedează, atunci și ei, grație tendinței de a imita, vor deveni obsedați de aceste aspecte, ceea ce îi va face să mănânce și mai mult. Schimbările benefice ar trebui introduse gradual și fără ipocrizie (copilul nu va avea încredere în noi dacă mâncăm înghețată în fața lui deși lui i-am interzis acest aliment). Cu alte cuvinte, ar trebui ca sănătatea și slăbirea să devină efortul întregii familii, nu doar a copiilor. Nu ne putem aștepta de la cei mici ca ei să răzbească singuri acolo unde majoritatea adulților eșuează.
de Clara S.
Surse:
http://www.webmd.com/parenting/raising-fit-kids/weight/safe-weight-loss
http://www.parents.com/kids/teens/weight-loss/help-kids-lose-weight/
http://www.webmd.com/parenting/features/expert-q-and-a-helping-your-child-with-weight-loss
