Nu doar adulții cu probleme de greutate se confruntă cu disprețul și respingerea din partea celor din jur. Copiii supraponderali sunt și ei discriminați, iar efectele sunt catastrofale pentru dezvoltarea fizică și psihologică armonioasă a acestora.
Iar dacă un adult poate să abordeze situația cu maturitate și poate ajunge să ignore atitudinile celor din jur cu privire la greutatea lui corporală și aspectul fizic, nu se poate spune același lucru și despre un copil. Un copil este o ființă umană în plină dezvoltare, imatură, vulnerabilă emoțional, care abia învață despre ce este lumea și cum funcționează ea.
Dacă îi spui că e gras, va fi!
Rezultatele unui studiu al Universității din California sunt grăitoare în acest sens: fetele care au fost cel puțin o dată etichetate ca „grase” în copilărie (în jurul vârstei de 9-10 ani) riscă mai mult decât celelalte să aibă probeme de greutate serioase (indice de masă corporală de peste 30, adică obezitate), în doar câțiva ani (la 18-19 ani). De notat este faptul că obezitatea s-a instalat astfel și la fete care nu aveau probleme de greutate corporală la vârsta copilăriei, dar care, pur și simplu, au fost etichetate ca „grase” (chiar dacă nu erau). Practic, nu greutatea copilului la momentul etichetării corelează cu riscul de instalare a obezității, ci etichetarea lui ca atare.
De aceea, este deosebit de important ca etichetarea copiilor ca „grași”, „grăsani”, „umflați”, „burtoși”, „plinuți” să înceteze. Par simple cuvinte, dar efectul lor este devastator pentru adultul în devenire. Iar familia are un rol hotărâtor în acest caz, deoarece efectul descris mai sus s-a manifestat mai degrabă la fetițele etichetate ca „grase” de către un membru al familiei, decât de către un alt copil sau de către un profesor sau altă persoană adultă.
Copiii cu probleme de greutate nu trebuie izolați!
Există consecințe și în plan social pentru copiii cu probleme de greutate. Ei sunt priviți ca fiind leneși, impulsivi, cu probleme de igienă, lacomi și sunt ignorați sau chiar respinși de cei de vârsta lor.
Într-un articol publicat pe PsychologyToday.com, dr. Nicole Avena descrie rezultatele unui studiu în cadrul căruia un număr de copii au vizionat diverse desene reprezentând alți copii. Copiii reprezentați prin desene aveau, fiecare, diverse probleme vizibile (fie greutate corporală mare, fie diverse dizabilități), iar copiii participanți la studiu trebuiau să spună cât de mult le plac desenele privite. Cele care reprezentau copii supraponderali au fost cele mai puțin plăcute dintre toate cele prezentate.
Un studiu similar, la care au participat fete care trebuiau să se uite la fotografii și să indice cât de simpatice le sunt persoanele privite, a dat rezultate asemănătoare. Fetele supraponderale au fost considerate ca fiind mai puțin simpatice de către participantele la studiu. Totuși, dacă problemele de greutate au fost atribuite unor probleme de sănătate, nu s-a mai observat aceeași corelație, ceea ce înseamnă că supraponderea și obezitatea sunt considerate controlabile, iar o persoană cu kilograme în plus trebuie că este de vină pentru situația în care se găsește și, prin urmare, nu este demnă de compasiune, ci dimpotrivă.
Acest mod de gândire, tipic pentru societatea în care trăim, este total greșit și trebuie combătut, pentru că pune o presiune și mai mare asupra tuturor victimelor obezității, care se confruntă, oricum, cu o serie de probleme specifice. Iar în ceea ce privește copiii cu probleme de greutate, este cu atât mai importantă schimbarea mentalităților care asociază supraponderea cu trăsături de caracter indezirabile, și oprirea reflexului de a eticheta un copil ca fiind „gras”, cu sau fără motiv.
Bibliografie:
