Meniu Închide

Cadrul legislativ pentru combaterea discriminarii si institutiile competente

Acest articol conține date preluate de pe Legeaz.net.

Ce este discriminarea?

Conform Legii nr. 324 / 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare:

„… prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.”

Persoana care se consideră victimă a discriminării are la îndemână mai multe mijloace pentru a contracara faptele de discriminare:

  • Tragerea la răspundere contravenţională a autorului discriminării;
  • Solicitarea unor daune băneşti pe calea unei acţiuni civile în instanţă;
  • Anularea actului administrativ ce conţine dispoziţii discriminatorii;
  • Iniţierea unei proceduri internaţionale în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului dacă procedurile naţionale nu au dus la obţinerea unor rezultate favorabile

Eşti discriminat, cui te adresezi?

 Persoana care se consideră discriminată se poate adresa:

A) Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (autoritate de stat autonomă, sub control parlamentar) care este organizat şi funcţionează în baza Hotărârii Guvernului nr.1194 / 2001 cu modificările şi completările ulterioare – această procedură este mai puţin formalistă şi mai flexibilă (Consiliul poate fi sesizat prin orice mijloace, inclusiv prin curier electronic sau pagina sa de internet si, totodată, Consiliul acceptă orice mijloace care probează fapta de discriminare). Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei. Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului său director. Consiliul işi exercită atributiile in următoarele domeni

Ce face Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii: 

1) Prevenirea faptelor de discriminare:

  • prin realizarea de campanii de informare privind drepturile omului, efectele discriminării, principiul egalităţii;
  • prin cursuri de formare / informare;
  • prin proiecte şi programe la nivel local, regional si naţional;
  • prin realizarea de studii.

2) Medierea faptelor de discriminare a părţilor implicate în cazul de discriminare, în prezenţa reprezentanţilor Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

3) Investigarea, constatarea si sancţionarea faptelor de discriminare

4) Monitorizarea cazurilor de discriminare

5) Acordarea de asistenţă de specialitate victimelor discriminării prin explicarea legislaţiei celor interesaţi de către consilierii juridici ai CNCD, prin indrumarea asistată în ceea ce priveşte activitatea de depunere a petiţiei şi informaţii suplimentare ce decurg din această procedură.

Problema este că acest  Consiliu  nu poate acorda despăgubiri victimelor discriminării!

B) Instanţei de judecată

Conform OUG 137/2000 cu modificările şi completările ulterioare, persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Deci pentru obţinerea unor despăgubiri băneşti pentru prejudiciul suferit în urma faptei de discriminare este necesar ca victima să se adreseze instanţelor judecătoreşti cu o acţiune civilă în daune. Să reţinem totuşi că, în practică, sesizarea iniţială a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării facilitează ulterior procedura în faţa instanţelor unde dovedirea celor afirmate este de importanţă capitală. Astfel, existenţa unei hotărâri a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care se constată şi sancţionează fapte de discriminare constituie un mijloc puternic de probă în cadrul acţiunii civile în daune.

Termenul pentru introducerea cererii în instanţă este de 3 ani şi curge de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.

C) Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. – dacă procedurile iniţiate în cadrul intern nu au dat rezultatele aşteptate, persoana care se consideră discriminată poate iniţia şi aceasta procedură internaţională.

Discriminarea la locul de muncă:

Conform Codului Muncii art. 5:

(1) În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii.

(2) Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă.

(3) Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii.

(4) Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe.

Conform Codului Muncii art. 6:

(1) Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale, fără nicio discriminare.

Cod Penal Capitolul II
Infracţiuni de serviciu

Art. 297

Abuzul în serviciu

„Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA”se sanctioneaza cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica.

Alte prevederi legale legate de problematica discriminării: 

Cod Civil art. 30:

Egalitatea în faţa legii civile

Rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară nu au nicio influenţă asupra capacităţii civile.

Cod Penal Capitolul IV
Art. 317

Instigarea la discriminare

Instigarea la ură pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Art. 369

Incitarea la ură sau discriminare

Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

În concluzie vă recomand să vă folosiţi la nevoie de cadrul legislativ existent în domeniul discriminării şi, în acest scop să consultaţi: