Meniu Închide

Principiul 2 pentru adaptarea lecțiilor școlare pentru copiii cu CES: de la simplu la complex

de-la-simplu-la-complex

Atunci când vrem să adaptăm lecțiile școlare pentru copiii cu CES trebuie să ținem cont de câteva principii esențiale. Ele ne vor ajuta să transformăm informația greoaie într-una mai ușor de asimilat pentru un copil cu cerințe educaționale speciale. Procesul de învățare pentru un copil cu dizabilitate cognitivă trebuie să cuprindă înțelegerea și fixarea solidă a noțiunilor de bază.

Primul principiu: descompunem informația în cele mai mici componente

Al doilea principiu de care trebuie să ținem cont atunci când adaptăm informațiile pe înțelesul copiilor cu cerințe educaționale speciale este să:

  1. construim învățarea de la bază, pornind de la cele mai simple concepte

Simplificarea și construcția graduală

Al doilea principiu pune accentul pe construirea unei fundații solide în procesul de educație. Prin simplificare, fragmentarea informației în unitățile componente și prin reconstrucție graduală a informației, transformăm cunoștințele într-un edificiu durabil. 

Secretul este atenția acordată descompunerii fiecărei noțiuni de bază în componentele sale.

Acest principiu derivă din realitatea faptului că nu putem transmite informație eficientă nimănui, și în special unui copil, fără ca bazele ei să fie cunoscute sau fără să o simplificăm în mod corespunzător. Similar construcției unei clădiri, procesul de învățare își are rădăcinile în noțiunile de bază, în conceptele simple pe care le transformăm în temelii solide.

EXEMPLU

În lecția adaptată pentru clasa a VI-a despre mulțimile numerelor naturale (care poate fi descărcată de aici), am insistat asupra înțelegerii fiecărui concept înainte de a trece la următorul. Oricât de intuitivă ar putea să pară informația pentru un adult, este important să ne axăm pe elemente grafice simple și multe exerciții colorate (dar cu complexitate redusă) pentru ca un copil cu CES să poată să asimileze cât mai ușor.

manual-adaptat-multimi

De ce simplificarea este cheia

În esență, simplificarea este o artă. Este abilitatea de a descompune informația complexă în elemente de bază, ușor de înțeles și de asimilat. Doar atunci când reușim să simplificăm putem să explicăm cu adevărat ceva, ca apoi să putem să construim ceva mai complex cu informația existentă.

Progresăm cu grijă, pas cu pas. Începem cu cele mai simple noțiuni, asigurându-ne că sunt stăpânite înainte de a trece la cele mai complexe. Fiecare informație prezentată este o cărămidă adăugată la fundația cunoașterii copilului.

manual-adaptat-denumire-multimi

În acest exemplu, copilul care stăpânește deja identificarea mulțimilor poate trece la următoarea noțiune de bază, și anume denumirea mulțimilor.

Integrarea într-un cadru coerent

Folosim aceste noțiuni simple nu doar ca elemente izolate, ci le integrăm într-un cadru coerent. Astfel, cunoștințele devin o structură solidă și durabilă, pregătită să susțină cunoașterea ulterioară.

O informație similară cu cea de mai jos, extrasă dintr-unul din manualele de Matematică de clasa a VI-a aprobate de Minister, nu doar că este anostă, dar prezintă un concept simplu într-un mod destul de vag. Este nevoie de multă imaginație din partea copilului ca să își dea seama la ce se referă propoziția.

manual-reuniunea-multimilor

În schimb, în lecțiile adaptate de Asociația S.U.P.R.A., observăm prezentarea concretă – folosirea unor situații reale pentru explicarea noțiunii de reuniune, ceea ce facilitează înțelegerea și nu memorarea mecanică a unei definiții.

manual-adaptat-reuniunea-multimilor

Acesta este un exemplu de construcție graduală a informațiilor. Mai întâi insistăm asupra noțiunilor simple, dar necesare în înțelegerea subiectului mai complex (identificarea mulțimilor și denumirea lor). Abia ulterior putem preda conceptul cu dificultate mai mare (reuniunea). 

Nu se va întâmpla totul într-o zi, două. Adaptarea lecțiilor destinate copiilor cu CES este un proces îndelungat, care necesită răbdare din partea cadrelor didactice și părinților. Însă, procedând astfel, ajutăm cu adevărat copiii să înțeleagă și, deci, să învețe.

De reținut: dacă nu reușim să simplificăm o informație pentru a o explica, înseamnă că nici noi nu am înțeles-o!